„Totalul fondului locativ din România este de 8,3 milioane unităţi locative, din care 6,7% sunt închiriate. Procentajul nu este întregul stoc locativ închiriat. În realitate, cel puţin în marile centre urbane, mărimea fondului locativ privat ocupat cu chirie este de minimum 15%. Diferenţa este formată din proprietarii care nu au declarat situaţia reală pentru a evita impozitarea veniturilor, căci nu există mecanisme legale eficiente de control şi constrângere”, spune un specialist din domeniu. El estimează că la nivel naţional există 600-700.000 de proprietari (zece la sută din totalul lor) care nu declară veniturile. La o chirie medie de 250 e euro pe lună (1.000 lei), rezultă venituri anuale de 3.000 euro care, impozitate cu 16%, ar fi adus statului anual până la 350 milioane euro.
Delaţiunea, singura armă
„Am încercat să verificăm calculul cu ajutorul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Am pus câteva întrebări simple: care este numărul contractelor de închiriere a unităţilor locative cu destinaţia de locuinţă, care au fost anul trecut veniturile statului din aceste contracte, care au fost sancţiunile aplicate. Am primit un răspuns meşteşugit scris, dar care nu ar arăta că Fiscul face ceva. „În evidenţa fiscală nu deţinem informaţii privind destinaţia imobilelor închiriate de persoanele fizice din patrimoniul personal. Ca urmare, datele solicitate de la contribuabilii persoane fizice care realizează veniturile din cedarea folosinţei bunurilor din patrimoniul personal privesc stabilirea bazei de impunere”, ne-a răspuns instituţia care recent şi-a propus să urmărească mai îndeaproape veniturile coafezelor. Nici de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, care se ocupă şi de problematica locuirii, nu se pot obţine estimări. „Ne ocupăm de locuire din punct de vedere al politicilor, administrarea locuinţelor e la autoritatea publică locală. Nu avem cifre, ci am auzit doar la nivel de zvonuri”, spune secretarul de stat Ioan Andreica de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului.
Chirii de zero lei
La Iaşi, din 11.600 de contracte de închiriere semnate de 7.540 de proprietari, în peste 800 de cazuri chiria declarată era de zero lei, potrivit presei locale de acolo. Proprietarul şi chiriaşul se prezintă la Fisc şi declară pe proprie răspunedere că sunt rude. „Mergem în control doar dacă primim sesizări. În special, din ce am constatat până acum, vecinii sunt cei care îi pârăsc pe contribuabili, cerându-ne să verificăm dacă există contracte de închiriere. În urma controalelor noastre s-a dovedit că există astfel de contracte. Cât priveşte valoarea declarată a chiriei, nu avem pârghiile legale să intervenim. Sunt şi cazuri în care chiria este zero lei, dar ce putem face dacă respectivul chiriaş spune că este nepotul proprietarului?”, declara recent Maria Ţăran, purtătorul de cuvânt al Fiscului ieşean, potrivit siteului newsiasi.ro.
Ce fac alte ţări?
Dar cum rezolvă alte ţări problema evaziunii fiscale? Majoritatea ţărilor europene au legi ale chiriilor care stabilesc un nivel de referinţă al acestora în funcţie de diferite criterii (amplasare, vechime imobil, dotări etc.). Nu este permisă închirierea unei locuinţe cu un preţ mai mic. „În Germania există un mecanism de control al Fiscului prin sondaj care prevede diferite pedepse foarte dure.
Dacă într-un contract de închiriere nu se prevede durata, atunci se consideră că e pe perioadă nedeterminată şi proprietarul nu va mai avea niciodată posibilitatea renegocierii modificării chiriei”, spune specialistul indicat. Germanii nu au posibilitatea să ţină o locuinţă goală dacă ar prefera aceasta, apreciind că reglementările privitoare la închiriere sunt prea dure. În ţări precum Olanda, Franţa, Italia, contractul de închiriere are o durată minimă sub care rezilierea e posibilă doar în cazuri bine precizate. Nici chiria nu poate creşte oricum, oricând şi cu oricât ca în România.
Nu se poate spune că regimul legislativ precis scumpeşte chiriile. Potrivit unei statistici referitoare la locuinţele UE din 2005, chiria medie pe metru pătrat locuibil era de 4,2 euro în Austria, 5 euro în Franţa, 6 euro în Suedia şi media UE 15, nouă euro în Marea Britanie.
Întrebări esenţiale
De ce nu are Administraţia Fiscală o evidenţă a contractelor de închiriere şi a locuinţelor disponibile pe piaţă?
De ce nu a fost finalizat niciunul dintre cele trei proiecte de lege a chiriilor anunţate până acum de Guvern?
Cum pot fi proprietarii convinşi să-şi declare contractele şi să-şi plătescă integral impozitele?
Când vor fi garantate şi în România drepturile chiriaşilor, după modelul practicat în ţările vestice.?
