12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăCu cât contribuie românii la bunăstarea turismului vienez

Cu cât contribuie românii la bunăstarea turismului vienez

Dacă România s-a clasat în 2010 pe locul 11 în topul ţărilor cu cele mai multe nopţi de cazare în capitala Austriei, anul acesta turiştii români revin în forţă.

Conform statisticilor Asociaţiei Vieneze de Turism (WienTourismus) după primele trei luni ale anului România se clasează cu un total de 59.000 de nopţi de cazare pe locul 7, ocupând în ianuarie şi februarie chiar poziţia a 5-a.

Astfel, după primul trimestru 2011 România se află în faţa unor ţări precum Franţa, Elveţia sau Japonia, fiind depăşită doar de Austria, Germania, Italia, Rusia, SUA şi Marea Britanie.

În primele două luni ale anului românii au cheltuit doar pentru nopţile de cazare suma netă de 1.499.000 euro, cu 25% mai mult decât anul precedent. „În 2010, după un an de criză, piaţa românească a înregistrat scăderi, este însă acum în măsură să îşi revină, dovadă pentru acest fapt stau creşterile de câte două cifre’, explică Delia Danner de la Asociaţia Vieneză de Turism.

România este de câţiva ani buni o piaţă prioritară pentru turismul vienez, păstrându-şi această poziţie în ciuda scăderilor înregistrate în 2010.

Site-ul oficial al Asociaţiei Vieneze de Turism (WienTourismus) dispune spre exemplu încă din 2009 de o variantă în limba română (www.wien.info/ro).

În plus, din toamna acestui an va exista şi o variantă în limba română a site-ului oficial al anului Klimt, ce va fi celebrat în 2012, când se vor împlini 150 de ani de la naşterea marelui pictor austriac.

Conform unui bilanţ al Asociaţiei Vieneze de Turism capitala Austriei a înregistat în primul trimestru 2011 un total de 1.996.000 nopţi de cazare. Încasările nete rezultate din nopţile de cazare din perioada ianuarie-februarie se ridică la un total de 45,3 milioane euro, cu 5,3% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Cele mai citite

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...

Cum se va desfășura prima competiție de frumusețe pentru AI din lume

Cu un singur click, lumea reală și cea virtuală se întâlnesc într-o competiție revoluționară de frumusețe. Primul concurs de frumusețe artificială din lume și-a...

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...
Ultima oră
Pe aceeași temă