“Cand doi se bat, al treilea castiga!” Acest vechi proverb, probabil existent pe toate meridianele, dar oricum bine cunoscut in cultura romaneasca, se poate, cred, aplica si in cazul noului Cod al Muncii, mai precis procesului de renegociere a acestuia.
Cand, in urma cu cativa ani, a fost negociat un nou Cod al Muncii – fara indoiala indispensabil, pentru ca trebuia sa-l inlocuiasca pe cel din perioada comunista -, la masa tratativelor au fost mai mult sindicalisti, caci sindicatele erau dublate din partea guvernamentala de un fost sindicalist, nu numai ca ocupatie, ci si in cuget si simtiri. Din partea patronatelor, au participat mai degraba reprezentanti ai angajatorilor de stat. Dezbinati si organizati in structuri rivale, angajatorii privati n-au prea avut un cuvant de spus, daca au luat cumva in serios problema. Codul Muncii care a iesit nu avea cum sa fie altul decat a fost. Nu discutam aici daca bun sau rau, cui favorabil sau defavorabil! Discutam doar despre aplicabilitatea sa: se potrivea perfect cam numai structurilor de stat. Abunda de proceduri complicate si birocratice, cum sta bine pe la societatile de stat, unde angajatii, mai bine sau mai prost retribuiti, au timp de pierdut.
Ajuns sa fie aplicat, s-au constatat doua lucruri, dincolo de abordarile de doctrina politica si de filozofie a relatiilor de munca. Pe de o parte, rigiditati obstructionau operationalizarea relatiilor de munca. Pe de alta parte, in cazul intreprinderilor mici si mijlocii, prevederile erau aproape complet neaplicabile.
Dosarul Codul Muncii a fost, ca urmare, redeschis. Reprezentantii IMM-urilor au contestat si criticat insa in van. Baronii capitalului autohton, si mai ales reprezentantii multinationalelor straine, au avut insa mai mult succes. In mod net, multinationalele din Romania au proiectat sa foloseasca prilejul pentru a obtine un nou text favorabil lor. Sub presiuni externe puternice, materializate si in cerinte exprese ale FMI in vederea incheierii unui acord cu Romania, revizuirea Codului Muncii a fost stabilita ca o prioritate pe care guvernul trebuia sa si-o asume.
In fata acestei sarcini, guvernul Tariceanu, aflat in exercitiu, a propus o varianta de modificari. Aceasta varianta ducea lucrurile dintr-o extrema in alta, probabil in ideea de a se avea de unde sa se dea inapoi, ramanand insa ceva. Sindicatele au respins textul. Si, in loc, s-a recurs la ceea ce era si firesc: o negociere directa intre partenerii sociali, angajatorii si angajatii.
Ceea ce a iesit este mult mai logic si mult mai bun. Si, culmea, marii castigatori sunt intreprinderile mici si mijlocii. Noul Cod al Muncii Ð care poate fi numit nou pentru ca vechiul text a fost amendat in proportie de aproape 30% – este cu mult mai apt de a fi aplicabil in cazul intreprinderilor mici si mijlocii decat era forma anterioara. Este foarte interesant acest fapt pentru ca s-a petrecut in conditiile unui proces in care s-a incercat de fapt indepartarea dinspre un text potrivit spre a fi aplicat in cazul intreprinderilor de stat catre un text care sa fie favorabil multinationalelor.
La capitolul angajari, IMM-urile se aleg cu posibilitatea folosirii intr-o mai mare masura a contractelor de munca pe perioada determinata, de pilda pentru pensionari sau pentru cei in prag de pensie. Folosirea acestui tip de contracte poate fi facuta pentru 24 de luni, de la 18 luni cat era pana acum. Este, fara indoiala, un pas inainte, care nu poate insa suplini cea mai importanta absenta a noului Cod al Muncii, in continuarea celui vechi: reglementarea muncii ocazionale. Stabilirea programului de lucru devine insa mai flexibila. Pentru munca suplimentara ceruta obiectiv de tehnologii sau de situatie se pot stabili de catre angajator fara acordul angajatilor programe defazate pe saptamani, cu conditia ca, in medie, sa nu se depaseasca opt ore pe zi intr-o perioada de referinta (de regula, o luna, dar si mai mult in functie de sectorul de activitate si de alte criterii). La disponibilizari, procedurile se simplifica. Indeosebi cele, care sunt mai complicate, privind concedierile colective nu mai presupun programe de masuri, aprobari sindicale obligatorii, toate neaplicabile in cazul intreprinderilor mici si mijlocii. De altfel, concedierile colective urmeaza a fi considerate cele de la zece persoane in sus (dublu fata de pana acum). Controversatul fond de garantare a salariilor in caz de faliment al firmei Ð care pentru IMM-uri inseamna o extrem de costisitoare imobilizare de resurse financiare Ð ramane o prevedere a Codului Muncii, dar a carui reglementare concreta este trimisa catre o lege speciala, ce urmeaza a fi negociata. In sfarsit, dar nu in ultimul rand, evidenta salariatilor este serios simplificata, in timp ce, ca un lucru de fapt tot pozitiv, amenzile pentru practicarea de catre angajator a angajarilor fara documente legale sunt sporite, mai ales urmand a fi penalizata nu contraventia in sine, ci numarul de cazuri de contraventie.
