8.7 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăCât va costa construcţia gazoductului South Stream?

Cât va costa construcţia gazoductului South Stream?

Construcţia gazoductului ruso-italian South Stream – concurent al proiectului european Nabucco şi care va lega Rusia de Europa via Marea Neagră – va costa aproximativ 15.5 miliarde de euro,  estimează reprezentanţii gigantul rus al gazelor Gazprom, citaţi de Agerpres.

South Stream – proiect comun al companiei ruse Gazprom şi al concernului italian ENI – prevede livrarea gazului rus şi, posibil, central-asiatic, spre Europa, pe sub Marea Neagră. Memorandumul corespunzător a fost semnat la Roma, pe 23 iunie 2007, fiind urmat de două anexe, în 2007 şi 2009.

Lungimea tronsonului pe sub Marea Neagră este de 900 de kilometri, la adâncimea maximă de 2000 de metri. Partea terestră este împărţită în două ramuri: una sudică, ce ar urma să treacă prin Grecia şi să ajungă în Italia, şi una nordică, ce ar urma să treacă prin Serbia şi Ungaria şi ar ajunge în Austria.

Cele mai citite

Nicușor Dan cere bani pe internet, pe motiv că în acest mod ajuți Bucureștiul

Pe facebook a apărut o reclamă care ar fi plătită de Nicușor Dan, reclamă care le solicită românilor să doneze bani pentru Nicușor Dan,...

Un cutremur cu magnitudinea inițială de 6,4 grade pe Richter a lovit sudul Japoniei

Un cutremur cu magnitudinea preliminară de 6,4 grade a lovit miercuri seara sudul Japoniei, a anunțat Agenția Meteorologică Japoneză, citată de Reuters, conform stiripesurse.ro. Epicentrul...

Bătălia pentru București – de la trivializare, la concept

Alegerile locale din București sunt importante pentru că dau trendul politic pentru celelalte competiții electorale ale anului în curs. Cătălin Cârstoiu pare a rămâne...
Ultima oră
Pe aceeași temă