6.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024

Breviar

Fonduri SAPARD pentru localitatile calamitate

Agentia SAPARD va redistribui fonduri de aproximativ 120 de milioane euro, destinate initial altor programe, in vederea refacerii infrastructurii din 247 de localitati afectate de inundatiile din perioada aprilie-septembrie 2005.
Agentia va acorda fonduri pentru refacerea drumurilor comunale, a sistemelor de alimentare cu apa si de canalizare. Reprezentantii SAPARD au precizat ca beneficiarele vor fi localitatile unde infrastructura rurala a fost afectata in proportie de peste 5%.
Intr-o prima categorie sunt incluse 161 de localitati care au depus cereri de finantare, dar nu au primit inca fonduri, desi proiectele au fost declarate eligibile. Totodata, vor putea avea acces la fonduri 86 de consilii locale, din categoria celor care au finalizat sau au in derulare proiecte SAPARD. Valoarea sumei care poate fi obtinuta de consiliile locale este de pana la un milion de euro, finantarea SAPARD acoperind integral valoarea proiectului. Documentatia trebuie depusa in aproximativ doua luni. Cheltuielile necesare actualizarii studiilor de fezabilitate vor fi decontate de catre Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale, termenul limita pentru incheierea contractelor de finantare fiind 30 iunie 2006, se mai arata in comunicat. Consiliile locale incluse in a doua categorie trebuie sa depuna o noua cerere de finantare pentru lucrarile afectate de calamitati, la care se anexeaza si un raport al comitetului judetean pentru situatii de urgenta si fotografii ale lucrarilor afectate.

Fondul de Garantare a Creditului Rural, in crestere cu 26,4%

Fondul de Garantare a Creditului Rural (FGCR) a acordat anul trecut un volum de garantii cu 26,4% mai mare decat cel acordat in 2004, cresterea fiind sustinuta de garantiile acordate pentru investitii, in mod deosebit cele realizate prin Programul SAPARD. Potrivit datelor anuntate de FGCR in 2004, valoarea garantiilor acordate in acel an a depasit 2.654 miliarde ROL. Garantiile acordate in cursul anului 2005 pentru realizarea obiectivelor de investitii au reprezentat 74,5% din total, restul fiind garantiile acordate pentru creditele de productie pe termen scurt. Daca in 2004 numarul producatorilor agricoli care au beneficiat de garantii a fost de 2.982, in 2005 de garantia FGCR au beneficiat 3.463, in crestere cu 16% fata de 2004. Fondul are incheiate conventii de lucru cu 22 de institutii financiar-bancare de pe piata romaneasca, insa in 2005 doar pentru 12 institutii au fost solicitate si acordate garantii. “Principalul creditor al sectoarelor eligibile pentru fond ramane in continuare BCR, cu o pondere de 60%, insa este de mentionat ca in ultima perioada au oferte atractive si alte banci, precum BRD, Banca Transilvania, CEC etc.”, a subliniat directorul general al FGCR, Veronica Toncea. Potrivit acesteia, riscul de neplata in cazul garantiilor acordate a ramas la acelasi nivel ca in 2004, de 0,6%, procedura legala greoaie de executare a debitorilor din sistemul bancar determinand recuperarea unei sumei de numai 372 milioane ROL, in 2005. FGCR SA va continua in 2006 activitatea de garantare, in mod deosebit a proiectelor din Programul SAPARD, si va extinde nu-marul de parteneri, prin incheierea de noi conventii de lucru cu fi-nantatorii care dezvolta activitati in rural. De asemenea, fondul va garanta si celelalte masuri din Programul SAPARD, pentru care se asteapta acreditarea.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă