15.3 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăAutostrada Comarnic-Braşov nu se mai face

Autostrada Comarnic-Braşov nu se mai face

Propunerile fuseseră cerute de către băncile care urmau să dea firmelor Vinci Aktor banii necesari construirii (aproximativ 1,5 miliarde de euro). Modificările, neacceptate de partea română, priveau prelungirea termenului de închidere financiară (termenul în care constructorii ajung la o înţelegere finală cu bancherii asupra detaliilor finanţării), termenelor intermediare şi finale de construire a autostrăzii, nivelului plăţilor de disponibilitate (plăţi încasate de la stat de concesionarul Vinci-Aktor pe durata de 26 de ani de operare a autostrăzii). Toate aceste modificări au fost solicitate firmelor Vinci-Aktor de către bancherii de la BERD şi BEI pentru ca aceste instituţii financiare să semneze contractele de împrumut cu Vinci Aktor.

Cauza: Vinci declarat câştigător pe vorbe

Cauza acestei situaţii pare a fi amatorismul cu care Ministerul Transporturilor şi Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale a României (CNADNR) a organizat licitaţia. Dincolo de faptul că aceasta a fost contestată de nenumărate ori în cel doi ani pe parcursul cărora ea s-a desfăşurat, ministerul şi compania de autostrăzi nu a cerut firmelor Vinci şi Aktor să se prezinte la licitaţii cu oferte ferme de finanţare eliberate de bănci care să ofere certitudinea că după semnarea contractului nu se va impune schimbarea regulilor jocului. Regula aceasta se aplică la cele mai banale licitaţii. Spre exemplu, caietele de sarcini de la CNADNR cer deseori constructorilor să facă dovada faptului că deţin utilajele necesare şi disponibilităţile bancare necesare derulării unui contract. Ministerul Transporturilor nu a precizat ieri, până la orele prânzului, dacă va acorda contractul consorţiului Strabag-Eurovia, clasat pe locul 2, sau dacă va relua licitaţia. In a doua variantă licitaţia ar urma să dureze alţi doi ani, fapt care va face ca perioada dedicată selectării unui concesionar pentru cea mai cerută autostradă a României să se apropie de patru ani.

A doua înţelegere ruptă cu Vinci

Contractul de concesiune presupunea construirea autostrăzii într-un termen de patru ani începând de anul viitor, valoarea lucrărilor fiind de 1,5 miliarde de euro. Pe parcursul a 26 de ani de operare a autostrăzii firmele Vinci Aktor urmau să încaseze în medie 180 de milioane de euro pe an reprezentând acoperirea diferenţei dintre veniturile celor două firme obţinute din taxa de autostradă şi costurile suportate de acestea cu întreţinerea şi repararea autostrăzii. O înţelegere tot cu firma Vinci pentru construirea autostrăzii a mai existat şi în 2004 care însă a fost reziliată odată cu sosirea la guvernare a echipei PDL-PNL. Tronsonul Comarnic-Brasov are o lungime de 58 km şi ar fi urmat să fie o variantă comodă la aglomeratul DN1. In perioadele de vărf traficul pe acesta atinge 60.000 de vehicule pe zi în condiţiile în care un trafic de 15.000 de vehicule este suficient pentru a justifica economic realizarea unei autostrăzi.

Cele mai citite

Emma Răducanu, în sferturile de finală ale turneului de la Stuttgart

Britanica Emma Răducanu s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA 500 de la Stuttgart, după ce a învins-o în două seturi, cu...

Ciolacu, despre o eventuală înlocuire a candidatului Cîrstoiu cu Negoiță. Ce a stabilit cu Ciucă

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a discutat cu liderul PNL, Nicolae Ciucă, şi au ajuns la concluzia că Robert Negoiţă este un candidat...

Israelul, atac cu rachete asupra Iranului

Israelul a lansat un atac asupra Iranului ca răzbunare pentru atacurile iraniene asupra teritoriului său de la sfârşitul săptămânii trecute, a declarat ABC News...
Ultima oră
Pe aceeași temă