10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăAntrepriza de Constructii Montaj 5 risca sa ramana fara imobile

Antrepriza de Constructii Montaj 5 risca sa ramana fara imobile

O fosta societate de stat, Antrepriza de Constructii Montaj 5, intre timp privatizata, risca sa ramana fara cladiri in urma unor abuzuri savarsite de Primaria Sectorului 5 din Bucuresti. Actualul proprietar, firma Consal SA, a cumparat societatea de la fosta FPS in 1998 si a platit integral datorii restante de 520.000 de dolari. Imobilele ce urmeaza a fi demolate sunt cladiri de birouri si o hala de productie de 400 mp, situate in strada Vicina nr. 31, sector 5.
E adevarat ca, la momentul privatizarii, ACM 5 nu avea titlu de proprietate asupra terenului de sub cladiri, ca multe alte societati de stat. Este vorba de cladiri construite in 1982, cu respectarea reglementarilor in vigoare la vremea respectiva, deci nu vreun butic ridicat fara autorizatie pe terenul primariei. Mai mult, la momentul privatizarii exista o Hotarare de Guvern (HG 834/1991) care le dadea dreptul societatilor sa intocmeasca documentatia pe baza careia sa li se treaca in proprietate terenurile de sub imobile. De altfel, pe acest act normativ s-a bazat in mare parte privatizarea, pentru ca altfel nimeni n-ar mai fi investit.
Nu acelasi lucru s-a intamplat in sectorul pastorit de Marian Vanghelie. De peste trei ani, documentatia depusa de Consal s-a impotmolit la Primaria Generala a Capitalei, fapt ce a generat seria abuzurilor primarului Vanghelie. Astfel, in anul 2004, Primaria Sectorului 5 intocmeste un proces-verbal de sanctionare a contraventiilor pentru “existenta a doua corpuri de cladire amplasate fara autorizatie de construire in str. Vicina nr. 31, pe domeniul privat al Primariei Municipiului Bucuresti”. Imediat, Consal SA obtine o hotarare judecatoreasca definitiva prin care anuleaza procesul-verbal. Vanghelie persevereaza si, la data de 3 august a.c., initiaza un nou proces-verbal de constatare si sanctionare a contraventiilor, pentru aceeasi fapta. Ba trimite si utilajele de demolare la poarta societatii. Si de aceasta data Consal SA formuleaza contestatie la executare, la Judecatoria Sectorului 5. Fara sa astepte judecarea cauzei, Vanghelie trimite somatie pentru executarea demolarilor. Desi reprezentantii intreprinderii reusesc sa stopeze demolarea, prin obtinerea unor hotarari judecatoresti de suspendare provizorie a executarii, in fiecare zi se trezesc cu o noua somatie. Deja, gardul si o parte din zidul exterior au fost “rapuse” de utilajele lui Vanghelie.

Cele mai citite

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă