13.9 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăAjutor de stat pentru redresarea Bankia

Ajutor de stat pentru redresarea Bankia

Ajutorul de stat solicitat de Bankia, a patra mare bancă spaniolă, se ridică la 19 miliarde euro, cu 4-5 miliarde euro mai mult decât anticipaseră analiştii în urmă cu o săptămână. Mai mult, banca spaniolă se pregăteşte şi pentru vânzarea unor participaţii deţinute la alte companii pentru a respecta reglementările europene în domeniul concurenţei, după ce costurile salvării sale au atins 23,5 miliarde euro.

 

Naţionalizare pentru risipirea panicii

Bankia a fost formată prin fuziunea a şapte bănci spanile de economii, cele mai mari fiind Caja Madrid şi Bancaja of Valencia. Ulterior, a foost listată la bursa din Madrid.

Acţiunile Bankia au fost suspendate vineri de la tranzacţionare, înaintea unei şedinţe a consiliului de administraţie la care trebuie decisă suma privind ajutorul de stat.
Acţiunile au fost iniţial vândute la 3,75 euro pe unitate, dar preţul a scăzut între timp la 1.57 euro pe unitate, înainte de suspendarea de vineri, provocând pierderi masive investitorilor şi critici la adresa Băncii Spaniei, din partea politicienilor.

Banca care deţinea 10% din depozitele spaniolilor, a fost naţionalizată pe 10 mai, fiind o măsură în premieră pentru acest sector, guvernul spaniol încercând în acest fel să transmită un mesaj investitorilor că nu este încă nevoie de asistenţă financiară internaţională.

După încercarea Guvernului spaniol de a salva sistemul bancare aflat într-o criză profundă de patru ani, prin naţionalizarea Bankia, în nici o săptămâmănă, clienţii panicaţi ai băncii au retras aproximativ un miliard de euro, iar acţiunile băncii s-au prăbuşit brusc, apoi, au început să-şi revină chiar dacă agenţia de evaluare financiară Moody’s a anunţat retrogradarea pe termen lung a mai multor bănci spaniole.

Pierderi generate de credite neprerformante

Compania mamă a Bankia, BFA, a primit deja 4,5 miliarde de euro din partea statului spaniol încă din decembrie 2010, pentru acoperirea posibilelor pierderi generate de creditele şi investiţiile neperformante, în special în domeniul imobiliar.

În urma celei mai mari operaţiuni de salvare a unei bănci, statul spaniol ar putea deţine până la 90% din Bankia, după ce va capitaliza BFA şi va cumpăra apoi acţiuni preferenţiale la bancă, în luna octombrie, potrivit Mediafax

Potrivit legislaţiei spaniole, guvernul de la Madrid trebuie să vândă apoi Bankia, în termen de trei ani.
Împrumuturile neperformante ale băncilor spaniole, care cresc din cauza recesiunii economice, inclusiv a şomajului de 24,4%, amplifică temerile că Spania va fi nevoită să solicite ajutor financiar internaţional, aducând criza datoriilor suverane din zona euro la un nou nivel periculos.

Contracţie economică şi şomaj record

Bankia are cea mai ridicată expunere din rândul băncilor spaniole, afectate de spargerea bulei speculative de pe piaţa imobiliară în 2008, care a provocat prăbuşirea vânzărilor de locuinţe cu 32,6% în 2008 şi cu 17,8% în 2009, şi deţine credite problematice de aproximativ 34 miliarde de euro.

Rata şomajului din Spania a atins în 2012, nivelul record pentru ultimii 17 ani. Numărul persoanelor fără loc de muncă a depăşit un prag istoric de 5 milioane.

Creşterea şomajului a atins cote alarmante în special în rândul tinerilor spanioli cu vârste sub 25 de ani, rata ajungând la 51,4%.

Şomajul din Spania s-a triplat în numai patru ani, de la un minim istoric de aproape 8% atins în 2007.
Banca Spaniei estimează că economia se va contracta cu 1,5% în 2012.

 

Cele mai citite

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin, anunțul fiind făcut imediat după ce președintele...

Sepsi-FCSB 2-2 și titlul se amână în SuperLiga I

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a...
Ultima oră
Pe aceeași temă