8.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăAgentia SAPARD a majorat fondurile nerambursabile

Agentia SAPARD a majorat fondurile nerambursabile

Din acest an, Agentia SAPARD a hotarat sa sporeasca sprijinul financiar destinat investitiilor canalizate spre sectorul de procesare agroalimentar realizate in zonele puternic afectate de inundatiile din 2005. Astfel, in cadrul Masurii 1.1 “Imbunatatirea prelucrarii si marketingul produselor agricole si piscicole”, fondurile nerambursabile puse la dispozitie de programul SAPARD vor creste de la 50% la 75% din valoarea totala eligibila a proiectului. Beneficiarii acestei prevederi vor fi societatile comerciale, cooperativele de consum si producatorii care realizeaza investitii in sectoarele carne, legume, fructe, vinificatie, cereale, piscicultura si plante textile.
Una din conditiile impuse pentru sporirea finantarii este ca proiectul sa se deruleze intr-o localitate care a fost declarata calamitata dupa inundatiile de anul trecut intr-o proportie mai mare de 30%. Daca gradul de calamitate este cuprins intre 10 si 30%, atunci cresterea finantarii nerambursabile ramane valabila doar pentru modernizarea si reabilitarea unitatilor care au fost afectate direct de inundatii. Dovada ca unitatea respectiva a fost afectata se va face printr-un document special care va fi eliberat de Comitetul local pentru situatii de urgenta, in timp ce lista localitatilor afectate de inundatii si gradul de calamitare au fost stabilite prin Hotararea Guvernului 1512/29 noiembrie 2005.
In cadrul Masurii 1.1, valoarea fondurilor nerambursabile poate ajunge pana la doua milioane euro, in conditiile in care valoarea minima a proiectelor acceptate este de 30.000 euro.

Cele mai citite

Declarațiile lui Ştefan Târnovanu înaintea derby-ului cu Rapid

Ştefan Târnovanu, portarul liderului FCSB, spune că formaţia sa este favorită la câştigarea derby-ului de sâmbătă, cu Rapid, şi că este deja cu gândul...

Diversitatea ochelarilor: opțiuni remarcabile care îți atrag atenția

În căutarea perechii perfecte de ochelari, oamenii descoperă o gamă largă de opțiuni care depășesc simpla corectare a vederii. Dincolo de funcționalitatea lor esențială,...

Un bărbat a fost arestat după ce a amenințat că se aruncă în aer la consulatul Iranului la Paris

Poliția franceză a arestat un bărbat care a amenințat că se va arunca în aer la consulatul Iranului din Paris, dar la percheziție s-a...
Ultima oră
Pe aceeași temă