La un an si ceva de la debutul reformei fiscale trebuie sa vedem ce s-a petrecut in realitate. Fig. 1 prezinta situatia colectarii veniturilor la buget in perioada 1 ianuarie-16 aprilie, comparativ pentru anii 2005 si 2006.
Reforma propriu-zisa a vizat doar primele doua componente:
1. Impozitul pe veniturile personale, unde s-a eliminat progresivitatea si s-a introdus cota de 16%. Deci aici – si numai aici – se poate vorbi de "cota unica” drept element de noutate (si nici aici pe de-a-ntregul, dupa cum se va vedea).
2. Impozitul pe profitul firmelor, care a scazut substantial, de la 25% la 16%. Aici nu e vorba de introducerea vreunei cote unice – ea era unica dinainte -, ci doar de reducerea procentului aplicat.
Cifrele de incasare demonstreaza ca reforma, chiar cu balbaielile discutate mai jos, a fost un succes chiar din primul an de aplicare. Fig. 2 arata ca procentul din PIB colectat la buget e acelasi ca inainte de reforma, desi contribuabilii (in special firmele) au ramas cu mult mai multi bani la dispozitie. In viziunea liberala si pro piata a Societatii Academice Romane (SAR), acesta este un mare succes pentru ca, indiferent ce cred macroeconomistii preocupati de tot felul de echilibre, "starea naturala” a banilor castigati de mine este in buzunarul meu, nu in bugetul de stat. Daca exista dezechilibre in conturile nationale, ele trebuie remediate la cauza, nu prin confiscarea si sterilizarea (adi-ca anularea) castigurilor mele private. Iar daca de la 3 milioane contribuabilii cu obligatii declarative pe sistem vechi raman pe cota unica doar vreo cateva sute de mii, as zice ca acesta este tot un lucru bun, care descarca administratia de niste costuri.
Suna bizar in acest context criti-cile venite de la persoane onorabile, precum fostul ministru de Finante Tanasescu, care reclama procentul mic din PIB colectat la buget. Acest procent a fost in 2005 exact acelasi ca in timpul ultimilor ani ai ministeriatului sau: in jur de 29,7%. Or, de vreme ce acesta se obtine acum cu o apasare fiscala sensibil mai mica pe contribuabil, te-ai gandi ca acesta este un succes, nu un esec. In aceeasi logica, cineva tendentios
i-ar putea reprosa chiar dlui Tana-sescu scaderea pe care a produs-o fata de anii 1998-2000, cand se colectau la buget 31-32% din PIB. Asta n-ar fi corect dintr-un motiv simplu: veniturile la buget in valoare absoluta sunt mai putin fluctuante in timp decat PIB, au o anume latenta. Deci in ani cu recesiune economica, precum 1998-2000, numaratorul fractiei (veniturile bugetare) are un trend mai stabil, iar procentul de colectare urca. Cand cresterea economica se reia, precum in 2001, procentul revine la valoarea structurala di-nainte.
Mult mai important este sa urmarim tendinta acutala a veniturilor publice. Fig. 1 sugereaza o cresterea robusta in termeni reali pe toate componentele in prima parte a lui 2006 fata de anul trecut. Asta e crucial: va amintiti ca si primul trimestru din 2005 a avut o crestere buna fata de anul anterior, dar se spunea atunci ca acelea sunt de fapt impozite din perioada anterioara reformei, din 2004, achitate cu decalaje de timp. Insa daca trendul pozitiv nu dispare anul acesta, atunci explicatia trebuie sa fie alta. De fapt, tocmai reforma din 2005 (cu tot cu cota unica) ar putea fi declicul care sa aduca pentru prima oara bugetul Romaniei la peste 30% din PIB in mod stabil. Proiectand pe tot anul 2006 dinamica din perioada 1 ianuarie-16 aprilie, este posibil ca saltul datorat reformei sa fie de aproximativ 1% din PIB.
Lunile viitoare vor arata daca tendintele pozitive analizate aici sunt stabile sau nu. Ar fi insa o mare greseala ca guvernul sa se ia dupa corul Casandrelor (fie ele si europene) si sa dea indarat, stricand ce a facut bun, chiar in momentul cand reforma fiscala din 2005 va incepe sa-si arate roadele. Dimpotriva, Guvernul trebuie sa mai parcurga ceva pasi inainte pentru a o completa si consolida. Rezultatul este probabil sa fie o stabilizare fara mare efort a veniturilor bugetului consolidat la un nivel in jur de 33% din PIB.
