9.2 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăAbonamentele de cablu se vor scumpi cu inca 17%

Abonamentele de cablu se vor scumpi cu inca 17%

Societatile de gestiune colectiva a drepturilor de autor pretind, fara nici o justificare, obligatii de plata de 17% din cifra de afaceri a operatorilor de cablu, televiziunilor si radiourilor, au avertizat ieri reprezentantii industriei de cablu impreuna cu Asociatia Romana de Comunicatii Audiovizuale.

Acesta va fi, de fapt, efectul final al OUG 123 privind plata drepturilor de autor, ordonanta adoptata de Guvern, dar care trebuie aprobata de Parlament. Daca acest lucru se va intampla, acesti bani vor fi platiti de fapt de abonatii retelelor de cablu, adica de cetatenii romani. “Este bine sa se inteleaga clar un lucru: nu se taxeaza industria, ci cetateanul, pentru ca noi nu avem posibilitatea sa absorbim aceste costuri imense, a declarat Radu Petric, presedintele Asociatiei de Comunicatii prin Cablu. Iar in acest fel numarul abonatilor nostri va scadea drastic pentru ca acesti bani, ce vor trebui platiti in plus, se adauga majorarii recente cu 19% a abonamentelor, ce a survenit in urma obligativitatii aplicarii TVA”.
Pana acum, pentru operatorii de cablu, plafonul era de 2%, fiind aliniat la cotele practicate in tarile central si est europene (de exemplu: Ungaria 1,8%, Cehia 1,5%, Polonia 3%). Insa cu aceasta noua cifra Romania va fi detinatoarea recordului european in materie de plata a drepturilor de autor. “Este firesc ca aceste drepturi sa fie platite de catre noi si nimeni nu a comentat nimic atunci cand a fost stabilit un plafon onorabil care sa fie corelat cu gradul de utilizare a operelor, dar si cu puterea de cumparare a spectatorilor, a mai precizat aceeasi sursa. Conform noii ordonante, ce trebuie insa aprobata mai intai de Parlament, chiar daca este vorba despre o televiziune de stiri (care difuzeaza muzica eventual pe fundalul emisiunilor), procentul solicitat pentru plata drepturilor de autor pentru muzicieni este identic cu cel stabilit in cazul TVR”. Mai rau este faptul ca aceasta varianta legislativa, pe langa faptul ca nu impune nici o limita, nici nu solicita intermediarilor respectivi – cele sapte societati de gestiune colectiva – sa prezinte criterii sau justificari ale modului in care stabilesc aceste procente pe care le solicita. In plus, nimeni nu a reusit sa afle exact unde se duc acesti bani pe care ii incaseaza, un lucru sigur fiind acela ca au dreptul sa-si opreasca pana la 30% din ei pentru cheltuieli proprii de administrare. Or, se estimeaza ca suma colectata de aceste organisme sub efectul acestei ordonante va ajunge la circa 40 de milioane de euro pe an doar din contributiile operatorilor de cablu.

Cele mai citite

ONG-urile nu au tratament preferențial, trebuie să raporteze ce fac cu banii ca și societățile comerciale

Organizațiile neguvernamentale (ONG) nu beneficiază de un tratament preferențial ci, dimpotrivă, trebuie să raporteze ce fac cu banii, așa cum sunt obligate și societățile...

De ce nu se creează efectul de campanie electorală?

Campania electorală s-a declanșat neoficial în România. Criza desemnării candidatului comun al coaliției PSD-PNL are efecte profunde. În această perioadă, se fac calibrări de...

Nicușor Dan va câștiga un nou mandat la Primăria Capitalei, estimează Ludovic Orban

"Nicușor Dan va câștiga un nou mandat la Primăria Capitalei", estimează deputatul Ludovic Orban, după ce Cătălin Cîrstoiu s-a retras din competiția pentru funcția...
Ultima oră
Pe aceeași temă