13.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024

Abonament la gaze

Autoritatea Nationala de Reglementare in domeniul Gazelor Naturale (ANRGN) se grabeste sa introduca abonamentul la gaze, numai ca, deocamdata, nu a reusit sa le smulga parlamentarilor votul care i-ar da mana libera sa-si puna intentia in aplicare. Se pare totusi ca este vorba doar despre o amanare de cateva luni, deoarece ANRGN a obtinut de la parlamentari promisiunea ca sunt dispusi sa mai discute subiectul dupa 1 ianuarie 2006. Data de la care totul pare a fi posibil.

Nici nu s-au stins bine ecourile disputelor de peste an referitoare la introducerea sau nu a abonamentului la gaze – transate in cele din urma de premier, declarat ferm impotriva unei astfel de masuri – ca iata, problema a fost readusa in discutie. Presedintele ANRGN, Stefan Cosmeanu (PNL), a vorbit din nou despre introducerea abonamentului in contextul dezbaterilor parlamentare la o noua lege a gazelor. Cosmeanu a incercat sa-i convinga pe parlamentari despre necesitatea aplicarii acelorasi standarde ca in Uniunea Europeana, unde majoritatea tarilor au introdus asemenea gen de taxe.

Amanare la comisie

Parlamentul a respins si a amanat pana dupa 1 ianuarie 2006 orice discutie referitoare la introducerea abonamentului la gaze. Deputatul liberal Corneliu Momanu ne-a explicat refuzul comisiei de specialitate: “Noi am respins la comisie si am cerut sa lasam pana dupa 1 ianuarie 2006 problema introducerii abonamentului, ca sa vedem daca este neaparat necesar si sa ne lamurim ce se intampla exact in tarile UE… In orice caz, noi ar trebui sa ne aliniem cu preturile si cu standardele UE din 2007, nu din 2006… Cumva, ANRGN vrea sa se grabeasca”. Momanu ne-a precizat ca “acum nu s-a introdus nimic in lege, in acest sens!” Si Senatul, si Camera au adoptat aceeasi pozitie, iar legea a fost trimisa la promulgare in forma agreata de parlamentari.

“Pretul gazelor pana la 1 ianuarie 2007 ramane neschimbat!”

In plus, deputatii au insistat in discutiile purtate cu Stefan Cosmeanu ca ANRGN sa nu incerce, impreuna cu furnizorul, sa alinieze preturile la gaze cu cele din UE nici in anul 2006, “pentru ca nici Uniunea Europeana nu ne impune sa avem preturile corelate cu ale lor!”, a motivat Momeanu. “Adica, daca mia de metri cubi de gaze costa 210 dolari in Germania sau in Italia sa nu fie si la noi la fel”, a exemplificat deputatul liberal.
Asta a ramas insa sub forma unei intelegeri, nescrise, neexistand nici o conditionare asupra ANRGN in acest sens in legea adoptata. Cu toate acestea, deputati din comisia parlamentara de specialitate sustin ca pretul la gaze nu va putea fi modificat fara aprobarea Parlamentului. “Pretul gazelor pana la 1 ianuarie 2007 ramane neschimbat!”, a dat asigurari deputatul Momanu, adaugand: “De la 1 ianuarie ne vom intalni din nou si vom vedea daca se aproba acel abonament, in comisie. Dupa aceea, plenul poate sa hotarasca, peste comisie…”.
In textul legii trimise la promulgare, deputatii au introdus un articol potrivit caruia se “aplica la sfarsitul fiecarui an calendaristic, daca este cazul, masuri de regularizare de orice natura, pentru corectarea efectelor reglementarilor emise”. Parlamentarii se jura ca aceasta nu inseamna ca se permite introducerea de catre ANRGN a abonamentului la gaze.

Legea gazelor, modificata in regim de urgenta

Noua lege a gazelor 315 din 2004 a fost modificata in regim de urgenta prin OUG 116 din 26 iulie 2005, pentru introducerea – intre altele – a unui capitol referitor la “Noua infrastructura”. Capitolul transpune in legislatia interna Directiva 2003/55/CE privind reglementarile comune pentru piata interna in sectorul gazelor naturale. Prin acest capitol se regle-menteaza procedura si conditiile in care ANRGN poate acorda scutirea noilor structuri (respectiv a interconectarilor dintre statele membre, a instalatiilor de gaz natural lichefiat si de depozitare) de la prevederile referitoare la acces, refuz de acces si sistemele de preturi si tarife reglementate de ANRGN. De asemenea, prin dispozitiile acestui capitol se reglementeaza raporturile dintre ANRGN si Comisia Europeana, in legatura cu scutirea acordata.

Beneficiarul isi poate “trage” gaze pe banii lui

Ca o noutate, legea introduce posibilitatea ca beneficiarul sa-si instaleze pe banii lui conducta de gaze de care are nevoie, in zone unde operatorul de retea nu este interesat, nu considera necesar sa investeasca sau accepta sa cofinanteze lucrarea cu beneficiarul. In lege este conditionat ca, ulte-rior, operatorul si proprietarul retelei de distributie sa preia investitia in patrimonial sau pentru a asigura securitatea sistemului. Dupa cum se vede, initiatorul legii a preferat formula confiscarii investitiei facute de beneficiar, in locul unui contract de reparatii periodice sau al unei alte formule in contul investitiei, care sa nu interfereze cu proprietatea.



Autoritatile pregatesc in 2006 o scumpire cu 50%

Autoritatea Nationala de Reglementare in Domeniul Gazelor Naturale (ANRGN) a decis sa nu mai majoreze pretul la gazele naturale de la 1 octombrie, asa cum se hotarase anterior. Potrivit presedintelui ANRGN, pretul va fi mentinut la nivelul actual pana la sfarsitul acestui an. In aceste conditii, consumatorii care au platit abonamente in perioada 1 aprilie-10 iunie vor avea de platit mai putin cu pana la 2,4 %, fapt ce face ca pretul unui metru cub de gaz sa fie mai mic in lunile octombrie, noiembrie si decembrie, in comparatie cu cel din facturile trimestrului III al acestui an.
Cu toate acestea, pretul gazelor din productia interna la producator creste de la 1 octombrie de la 105 la 110 dolari/1.000 metri cubi, iar cel din import, de la 225 la 252 dolari/1.000 metri cubi. Presedintele ANRGN, Stefan Cosmeanu, a declarat recent ca pentru 2006 este de asteptat o majorare semnificativa a pretului la gaze, in conditiile in care cotatia gazelor o urmareste pe cea a petrolului, dar nu a oferit si un calendar al majorarilor.
De la inceputul anului 2005, gazele s-au scumpit cu 40,3%.
In ianuarie 2005, ele s-au majorat cu 4,9%, ajungand la 0,617 RON, pentru ca in luna iunie un metru cub de gaze vandut populatiei sa coste 0,752 RON. In luna iulie a rezultat o noua majorare a pretului la gazele naturale pentru populatie, astfel ca in prezent metrul cub de gaze naturale a ajuns sa coste 0,825 RON.

Cele mai citite

Declarațiile lui Ştefan Târnovanu înaintea derby-ului cu Rapid

Ştefan Târnovanu, portarul liderului FCSB, spune că formaţia sa este favorită la câştigarea derby-ului de sâmbătă, cu Rapid, şi că este deja cu gândul...

Președintele COSR confirmă: „Șansele Simonei Halep de a primi un wild card la Jocurile Olimpice sunt importante”

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat că şansele Simonei Halep de a primi un wild card la Jocurile Olimpice...

Accident rutier pe DN2-E85, în județul Buzău. Două femei au ajuns la spital

Două femei în vârstă de 32 de ani şi 39 de ani au fost transportate de urgenţă la spital vineri, în urma unui accident...
Ultima oră
Pe aceeași temă