Interviu cu ministrul Radu Berceanu, detinator al portofoliului Economiei in perioada 1998-2000
– Domnule ministru, in calitate de deputat PD, in 2003, ati adresat o interpelare ministrului Dan Ioan Popescu, in care solicitati raspuns la intrebarea daca desemnarea firmei castigatoare in cazul privatizarii Petrom ar putea creste dependenta energetica a Romaniei de o anumita tara, influentand aprovizionarea tarii noastre cu resurse energetice primare. Aveati pe atunci informatii care conduceau catre o astfel de concluzie?
– N-as spune ca aveam informatii, in sensul unor lucruri foarte concrete, dar, avand in vedere ca pe vremea cand am fost ministru, intre anii 1998-2000, am avut in PSAL II privatizarea Petrom, eram oarecum la curent cu procesul si cu intentia de privatizare. Eu nu am finalizat acest proces in 2000 tocmai din cauza felului in care era croita la momentul acela privatizarea. Si asta pentru ca nu era clar cum o sa functioneze Petromul si ce influente asupra situatiei energetice a Romaniei va avea o astfel de privatizare. Pe de alta parte, si aceasta este cea mai importanta chestiune, nu am avut deloc niste oferte care sa fie cat de cat de luat in seama, in comparatie cu ce vindeam. Nu puteam lua in calcul oferte de ordinul a sute de milioane de euro, pentru ca nu privatizam doar rafinariile, instalatiile, benzinariile, adica fiarele, privatizam si resursa. Or, in aceste conditii, ar fi trebuit sa vorbim de sume de ordinul miliardelor de euro. Pana la urma, Petrom a fost vanduta cu aproximativ 600 de milioane de euro, dar nu am inteles prea bine cati din ei am luat si cati din ei erau promisi. Dupa 2001, cand a venit PSD la putere si Dan Ioan Popescu, ministru al Economiei, eu am constatat ca s-a franat procesul si ca din cand in cand se mai vorbea de privatizarea Petrom, dar cu o tenta care mie imi spunea ca nu se doreste aceasta. Si mi-am inchipuit ori ca vor sa schimbe anumite lucruri, ori ca nu au un apetit foarte mare in a privatiza, cel putin in acele conditii. Mai tarziu m-am lamurit ca acea intarziere a fost datorata dorintei de a mai mulge Petromul cativa ani, iar privatizarea a survenit la sfarsitul mandatului, cand, pe de o parte, presiunea Uniunii Europene a inceput sa devina chiar foarte mare si puternica si, pe de alta, li se termina mandatul.
Resursa, miezul de aur al privatizarii Petrom
– Ce parere aveti despre pretul incasat pe Petrom?
– Nu numai in acea interpelare, dar si in declaratiile facute dupa privatizarea Petrom, am spus ca s-a obtinut un pret ridicol fata de ceea ce s-a vandut, in ciuda faptului ca PSD se mandrea extraordinar cu aceasta tranzactie. As face o paranteza ca sa spun ca PSD s-a mandrit si cu privatizarea Sidex, dar, in comparatie, acum doi ani a fost vandut un combinat siderurgic din Ucraina, similar Sidex-ului, unde statul a incasat aproximativ patru miliarde de euro, combinatul fiind ceva mai mare decat cel de la Galati, adica are o capacitate de vreo 9 milioane tone, fata de sapte milioane de tone.
– De ce credeti ca privatizarea a fost facuta cu tot cu resurse? Altfel nu s-ar fi gasit nicio companie interesata? Si in timpul mandatului dumneavoastra privatizarea includea concesionarea.
– Asa este si asta m-a si nemultumit, dar eu am mostenit-o ca atare. Cand am venit eu, era prinsa deja in programul PSAL II si erau stabilite toate conditiile. Deja erau niste constrangeri si nu puteam merge pe o alta formula. Eu nu incerc sa spun ca am fi putut privatiza Petrom fara resursa pentru ca nu ar fi interesat pe nimeni cumpararea companiei. Ceea ce vreau eu sa spun este ca ar fi trebuit privatizat cu concesiunile pe care le avea, dar in niste conditii in care implicit sa existe si pretul titeiului si al gazelor naturale, adica al resurselor cunoscute si certifcate. Pana la urma resursa a intrat in ceea ce a primit investitorul, dar nu si contravaloarea acesteia. S-a mers pe ideea ca ei au dreptul sa exploateze, dar fara sa se discute si pretul unui astfel de drept. Or, pretul unui astfel de drept e unul foarte mare. In plus, s-au acceptat lucruri de neacceptat. Noi la un moment dat ne-am gandit, dupa ce am preluat puterea, sa modificam redeventa si sa incasam mai multi bani pentru cantitatea extrasa din subsolul nostru. Or, am constatat ca, in contract, partea austriaca si-a pus niste conditii foarte interesante si nu stiu de ce au fost acceptate. Adica, daca se modifica legislatia in privinta redeventei, pe ei nu-i afecteaza. Ei platesc aceeasi redeventa si, daca este o diferenta, o plateste statul roman. Cu alte cuvinte, nu o mai incaseaza. Deci ei si-au luat toate masurile posibile si imposibile ca din punctul lor de vedere totul sa fie extrem de profitabil, iar din partea statului roman nimeni nu a avut nicio grija sa fie cat de cat un echilibru in tot acest contract. Nu se poate sa iei un ditamai bulgarele de aur, pentru ca resursele acestea fac mai mult decat toate rafinariile. Tocmai resursa care era miezul de aur al acestei privatizari a fost aproape nesocotita.
– Deci pretul a fost foarte mic?
– Pretul care s-a incasat este, dupa parerea mea, chiar si pentru aceste lucruri, rafinarii, instalatii, benzinarii, foarte mic. Cred ca asta a fost principala problema legata de privatizarea Petrom. Si eu v-as spune ca, fara doar si poate, cei care s-au ocupat de privatizare nu au fost deloc interesati de a obtine si ceva intr-adevar consistent pentru statul roman. Ar fi trebuit sa obtina macar 70-80% din cat erau toate estimarile privind valoarea Petrom. Aprecierile globale, facute in perioada cand eu eram ministru, vorbeau de doua miliarde, doua miliarde si jumatate de euro. Dar atunci, atentie, barilul de petrol era cotat la 20 si ceva de dolari. Iar acelasi baril, cand a fost finalizata privatizarea, a crescut de trei ori. Or, daca vorbim la nivelul anilor 1999-2000, de 1,8 miliarde de dolari, iar in acestia vreo 800 de milioane erau rafinariile, statiile de benzina, un miliard ar fi trebuit sa reprezinte resursa. Or, daca resursa a crescut de trei ori ca valoare, ar fi trebuit sa discutam la nivelul lui 2004 de patru miliarde de euro, nu de 600 de milioane de euro, cat s-a luat.
– Si totusi, statul are 49% din Petrom, o diferenta foarte mica fata de actionarul majoritar. De ce nu poate face nimic?
– Si aici este o probema. S-a negociat in asa fel contractul, incat cei care au 49%, adica o diferenta foarte mica, au doar doi reprezentanti din sapte in Consiliul de Administratie. Normal ar fi fost sa existe patru la trei, dar in niciun caz cinci la doi. Iar la o asemenea chestiune elementara nu da nimeni niciun raspuns. Nu au dat nici atunci, nu dau nici acum. Concluzia este ca cine are 51% face ce vrea. Noi discutasem inclusiv de “actiunea de aur”, adica, pentru anumite probleme, chiar daca statul are 49%, sa aiba un anumit drept de veto. Or, toate aceste lucruri au disparut. OMV are acum toate drepturile.
Explicatia universala: “Ne-a cerut UE”
– Cum va explicati scumpirile pentru a ne alinia la preturile din Uniunea Europeana?
– Daca va uitati la preturile de pe vremea mea, din perioada 1998-2000, si la cele de dupa 2001, veti vedea o mare diferenta. Atunci, dl Dan Ioan Popescu, care este un mare maestru, a iesit cu o explicatie, conform careia trebuie sa mareasca preturile din cauza ca le-am micsorat eu. Si ca tinand eu preturile mici, s-au acumulat asa niste lucruri care trebuiau recuperate printr-o scumpire. Dar, cand am vazut ca nu prea tine chestiunea asta, a dat-o pe explicatia universala “Ne-a cerut UE”. Eu am sa va spun ca am fost in 2004 reprezentant al Romaniei in Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei, iar acolo, ca fost ministru al Energiei, faceam parte dintr-o comisie care avea ca responsabilitati si energia. Acolo m-am reintalnit cu dna Loyola de Palacio care era comisar european pe energie si de la care am aflat cu stupoare ca noi pe dosarul Energie nu am negociat. Ni s-a transmis propunerea Uniunii Europene si noi, dupa un interval de timp, l-am trimis inapoi semnat si aprobat. De fapt, dl Nastase le-a dat ordin celor implicati in procesul de negociere ca in octombrie sa fie toate capitolele inchise, printre care si Capitolul XIV – Energie, pentru ca dumnealui, in cadrul campaniei electorale, sa spuna: “Am incheiat toate capitolele si am adus Romania in pragul UE. Sunt bun! Votati-ma!” Si in felul acesta, Romania la capitolul Energie nu a negociat cu Uniunea Europeana. Putea sa ceara prelungiri, putea sa ceara multe lucruri.
– Bine, dar pentru alinierea preturilor la gaze am obtinut prelungiri pentru 2008, 2009. Deci am negociat.
– Astea le avem de la Uniunea Europeana. Uniunea ne-a spus ce ar vrea, iar noi n-am spus nimic din ce am vrea. La un moment dat, prin vara lui 2004, cand negocierile erau in toi, brusc, dosarul le-a venit semnat, incheiat. De aceea dna Loyola de Palacio era foarte mirata. Si as vrea sa va mai spun ceva. Alinierea la preturile Uniunii Europene nu se refera la preturile consumatorilor casnici. Ele se refera la faptul ca produsele industriale nu trebuie sa aiba preturi sensibil mai mici decat cele din UE. Daca vreti, pretul la gazele folosite pentru producerea acestor marfuri trebuie sa nu determine costuri foarte scazute, care sa conduca la concurenta neloiala. Deci alinierea se refera la aplicarea unor politici de eliminare a practicilor anticoncurentiale, nu la un anumit nivel al preturilor, de exemplu la gaze pentru consumatorii casnici.
Zeci de contracte pe energie
– Premierul Calin Popescu Tariceanu a solicitat zilele trecute fostul ministrul Seres sa prezinte Guvernului o informare completa legata de comertul cu energie electrica si o analiza actualizata a stocurilor de combustibil pentru aceasta iarna. Credeti ca fostul ministru al Economiei nu a realizat aceste stocuri?
– Mai intai as vrea sa va spun ca solicitarea premierului la adresa dlui Seres a venit dupa ce noi, ministrii PD, i-am inaintat prim-ministrului o hartie prin care solicitam aceste informatii si ne-am pomenit in conferinta de presa ce a urmat sedintei de guvern ca purtatoarea de cuvant a Guvernului a spus ca premierul a cerut si a facut, dar nu a spus ca noi, ministrii PD, am cerut lucrurile acestea. Acum sunt curios ce ar fi putut sa aduca dl Seres, pentru ca, atunci cand premierul a dat curs hartiei noastre, eu i-am mai spus acestuia sa-i transmita ministrului Economiei ca o sa-i trimita si Corpul de Control sa-i verifice veridicitatea datelor si in ceea ce priveste stocurile, si in ceea ce priveste cantitatile de energie, intervalele orare pentru care s-a incheiat contractul, cand a fost facut acesta si care ii este valabilitatea. Pentru ca pot sa va spun ca s-au facut zeci de contracte mari in decembrie 2004, intre 12-13 decembrie si 23-24 decembrie. Sunt vreo sase-sapte facute numai pe 22 decembrie. Cand toata lumea comemora Revolutia, Dan Ioan Popescu incheia contracte pentru livrarea energiei pe ultima suta de metri. La unii mai fraieri le facea pe tot anul 2005, dar la altii, pana in 2007, pana in 2009.
– Dar nu s-ar putea rezilia aceste contracte?
– Acestora nu mai avem ce sa le facem, pentru ca in continut se stipuleaza ca, daca li se ia contractul inainte de finalizare, statul trebuie sa le dea banii ca si cum aceste contracte ar decurge normal. Dl Seres ar fi putut eventual sa scape si sa spuna ca sunt contracte incheiate de Dan Ioan Popescu. Dar, fie vorba intre noi, acesta este acum la ei, iar ei au colaborat foarte bine cu el chiar pana in decembrie 2004. Dupa aceea, dl Seres a facut contracte si in 2005, si la inceputul lui 2006 si de-abia in februarie-martie, cand a izbucnit scandalul, a zis ca va da sarcina sa intre toti pe bursa.
– Nu era un lucru obligatoriu tranzactionarea in cadrul OPCOM?
– Operatorul comercial, acest OPCOM, care apartine statului, a fost infiintat de mine in 2000. Dar Dan Ioan Popescu l-a pus la pastrare. Patru ani nu a lucrat nimic, ca n-a facut nimeni nicio tranzactie prin OPCOM. Acum vreo patru-cinci luni, dupa scandal, Seres i-a pus sa faca contracte pe bursa. Sigur ca el, care este smecher, stia ca acele contracte care au valabilitate pana in 2009 si in care este cuprinsa cea mai mare cantitate de energie, nu mai au ce sa caute pe bursa. Ca atare, anul acesta s-a contractat, prin OPCOM, cam 5-7% din totalul energiei consumate, restul a fost pe contracte directe bilaterale. Eu, de exemplu, sunt in situatia in care am Metrorexul in subordine care cumpara energie de la Grivco. Si n-am ce sa le fac. Au contract mare, beton.
