10.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăEconomieEXCLUSIV RL. Gazprom va începe extracția de gaze în România

EXCLUSIV RL. Gazprom va începe extracția de gaze în România

Exploatarea se va face începând cu o dată încă neanunțată, dar obținerea licenței de la ANRE înseamnă că acest lucru se va face destul de repede, poate chiar în acest an.

De precizat, rușii nu au făcut niciun anunț în acest sens încă din 2013, când rezultatele unor explorări făcute în perimetrul Jimbolia au relevat existența unor rezerve semnificative de gaze și petrol. “Acordarea autorizaţiei de înfiinţare a conductelor de alimentare din amonte aferente producţiei de gaze naturale din perimetrul DEE V-20 Jimbolia revine societăţii NIS PETROL S.R.L.”, este decizia din 29 martie a ANRE.

Potrivit site-ului companiei, NIS operează cinci perimetre în vestul României, concesiunea fiind câștigată acum mai mult de un deceniu. În timpul testelor făcute într-unul dintre ele, în 2013, producţia maximă de ţiţei a fost echivalentă cu 24 de barili pe zi, iar cea de gaze a fost de 22.248 de metri cubi pe zi.

“Operatorul (NIS – n.r.) va utiliza metodele standard convenţionale (folosite cu succes la sonda Jimbolia 6 din apropiere), pentru a îmbunătăţi producţia la această sondă şi pentru a confirma că se poate atinge o producţie comercială. Este de aşteptat ca rezultatele acestor operaţiuni extinse de testare să fie disponibile în septembrie 2013”, se arăta într-un comunicat trimis, la acea vreme, presei. Lucrările au fost finanţate în totalitate de către NIS.

Dacă rezultatele din 2013 sunt valabile și în prezent, la o producție medie de gaze de 22.000 de metri cubi zilnic, adică una anuală de 8 milioane de metri cubi, NIS devine actor pe piața locală. Unul mic, însă. Spre comparație, Petrom și Romgaz produc fiecare peste 5 miliarde de metri cubi anual. Pe de altă parte, acesta ar putea fi doar începutul producției de gaze de către ruși în România, având în vedere că ei dețin încă 5 perimetre lângă Timișoara.

NIS este activă, de mai mulți ani, pe piața comercializării de carburanți, deschizând până acum 18 stații în țară, toate funcționând sub numele Gazprom. Planurile de viitor sunt încă și mai ambițioase, rușii urmărind să devină un actor major, fie prin dezvoltare organică, fie prin achiziția unui lanț deja existent în piață.

Sediul NIS și baza de producție se află în Serbia, care, spun rușii pe site-ul propriu, datorită poziției sale geografice, a devenit un centru important de operațiuni comerciale și de investiții în Balcani. În prezent, Gazprom Petrol Stations activează în Serbia, Bulgaria, România și Bosnia și Herzegovina.

 

Gazprom și România

Gazprom este cea mai mare companie a Rusiei și cel mai mare producător mondial de gaz, cu un volum anual de peste 500 de miliarde de metri cubi. În fapt, Gazprom este un conglomerat cu activități nu numai în gaz, dar și în domeniul bancar, al construcțiilor industriale, patronează, printre altele, un trust media, o echipă de fotbal și este sponsor principal UEFA Champions League. Veniturile anuale ale concernului rusesc sunt mai mari de 200 de miliarde de euro, atât cât este PIB-ul României.

Este de notorietate că această companie este și o armă în mâna Moscovei prin care Kremlinul își promovează interesele politice în Europa și alte părți de lume. În țara noastră, în afară de activitățile de comercializare carburanți, rușii furnizează gaz prin intermediul a două firme, WIEE și Conef.

România are doi producători majori de gaze, Romgaz și Petrom, care acontează 90% din cantitatea extrasă anual – circa 10,5 miliarde de metri cubi. Încă 1 miliard de metri cubi se importă din Rusia. Din 2021, începe extracția din Marea Neagră, Black Sea Oil&Gas anunțând recent că a luat decizia de investiție comercială. Încă 1 miliard de metri cubi va veni anual din submarin.

Exxon și Petrom se lasă încă așteptate cu decizia lor de investiție comercială care ar putea aduce anual încă 4 miliarde de metri cubi. Mai există un zăcământ în mare, concesionat de LukOil și Romgaz, dar acest consorțiu nu a anunțat nimic cu privire la planurile privind cele 30 de miliarde de metri cubi de gaze estimate a se găsi în perimetrul lor.   

Cele mai citite

SRI va gestiona sistemul informatic al ANAF

Proiectul de lege privind gestionarea sistemului informatic al ANAF de către SRI a primit un raport favorabil din partea comisiilor de specialitate și se...

Prezentarea „Cinematografia românească azi” susținută de cineastul Liviu Carmely și proiecția filmului „Povestea unui pierde-vară” la ICR Tel Aviv

Institutul Cultural Român a organizat și găzduit, în data de 18 aprilie, prezentarea „Cinematografia românească azi” susținută de cineastul israelian de origine română Liviu...

Sorin Grindeanu, la Abu Dhabi: „România îşi doreşte expertiză şi finanţare din partea Emiratelor Arabe Unite”

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a discutat, joi, la Abu Dhabi, despre extinderea parteneriatului dintre România şi Emiratele Arabe Unite, ţara noastră dorind...
Ultima oră
Pe aceeași temă