10.3 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăEconomieEugen Teodorovici susţine că deficitul bugetar este sub control

Eugen Teodorovici susţine că deficitul bugetar este sub control

“Deficitul de 1,4% a fost anticipat în legea bugetului, la început de an. Nu e pentru noi o surpriză. Noi am ales o abordare liniară. Şi anul trecut spuneau, după primul trimestru, despre deficit: dacă acum e atât, până la final de an va fi 5%. Noi am spus că el va creşte liniar până la final de an şi aşa s-a întâmplat, şi ne-am închis sub 3%”, a explicat demnitarul.

El a reafirmat că modificările legislative adoptate la începutul acestui an, ca majorarea salariilor şi a pensiilor, au avut un impact consistent în cheltuielile publice.

 “Legea salarizării, legea pensiilor şi alte astfel de măsuri au scopul de a îndrepta nedreptăţi întinse pe ani de zile”, a afirmat Teodorovici, conform Agerpres. „În zona politică”, a continuat ministrul Finanţelor, „toţi am vorbit că este nevoie să facem ceva ca să rămână oamenii acasă, să aibă un stimul financiar pentru a nu mai pleca din această ţară. Că sunt doctori, că sunt profesori sau sunt în zona de Construcţii”.

Eugen Teodorovici aminteşte că Guvernul şi-a asumat „şi am spus că trebuie să luăm aceste măsuri, indiferent de ce spun unii sau alţii. Măsurile s-au luat, efectul este cel pe care îl vedem şi încep să se simtă din ce în ce mai bine efectele pozitive. În zona de Construcţii, oamenii încep să se reîntoarcă pe şantiere. Am avut discuţii cu constructorii, care au spus foarte clar că anul acesta a fost mult mai uşor să găsească forţa de muncă”.

Teodorovici a menţionat că, aşa cum se vede în execuţia bugetului general consolidat, publicată de Ministerul Finanţelor, creşterea cheltuielilor vine dinspre partea de salarizare, confirmând astfel observaţiile experţilor.

Demnitarul atrage atenţia că, fără realizarea investiţiilor planificate în buget, lucrurile se vor schimba, astfel că e obligatoriu ca investiţiile să se facă, fie că sunt la nivel naţional, fie la nivel local.

Cele mai citite

Boloș. după discuțiile cu agențiile internaționale, în SUA. VIDEO

Agenţiile ne-au reconfirmat ratingul suveran şi perspectiva stabilă, dar asta nu înseamnă că nu există loc de creştere, pentru că investitorii străini au tendinţa...

Rusia – Ucraina, ziua 766: Doi morți într-un atac cu drone asupra regiunii Belgorod

Un atac ucrainean cu dronă a făcut doi morţi în regiunea rusă de frontieră Belgorod, în vestul ţării, a informat guvernatorul local, în această...
Ultima oră
Pe aceeași temă