19.1 C
București
duminică, 21 aprilie 2024
AcasăEconomieElon Musk a devenit cel mai bogat om de pe planetă. Ce...

Elon Musk a devenit cel mai bogat om de pe planetă. Ce avere are fondatorul Tesla

După creşterea de 4,8% înregistrată joi de acţiunile Tesla, averea lui Elon Musk a ajuns la 188,5 miliarde de dolari, cu 1,5 miliarde mai mult decât cea a lui Jeff Bezos, care deţinea titlul de cel mai bogat om din lume începând din luna octombrie 2017.

Titlul de cel mai bogat om din lume vine după 12 luni de creştere extroardinară pentru Musk. Pe parcursul ultimului an averea sa a crescut cu peste 150 de miliarde de dolari, în ceea ce a fost probabil cea mai rapidă creare de avere din istorie. Această creştere a fost alimentată de un avans fără precedent al acţiunile constructorului auto Tesla, care au crescut cu 743% anul trecut, pe fondul unor profituri solide, al includerii în indicele bursier S&P 500 şi aprecierii investitorilor.

Potrivit Bloomberg, cei mai bogaţi 500 de oameni ai planetei şi-au sporit averea cu 1.800 de miliarde de dolari anul trecut, echivalentul unei creşteri de 31%. Însă creşterile au fost disproporţionat de mari pentru cei din fruntea clasamentului, în condiţiile în care primii cinci oameni deţin fiecare averi de peste 100 de miliarde de dolari, iar alţi 20 au o avere de cel puţin 50 de miliarde de dolari.

 

Cele mai citite

Compania de RCA a statului promisă de un an nu este nici acum înființată

După falimentul Euroins din martie 2023, ASF promitea măsuri mai dure pentru jucătorii din piață și înființarea unei companii românești de stat care să...

FCSB e foarte aproape de titlu în SuperLigă după 2-2 cu Rapid București

FCSB a terminat la egalitate cu Rapid București, scor 2-2 într-o partidă spectaculoasă pe Arena Națională, gazdele bifând încă un pas către un titlu...

Declarațiile lui David Popovici, după ce a cucerit patru medalii de aur la Naţionalele de la Otopeni

După ce a cucerit patru medalii de aur la Campionatele Naţionale de înot pentru seniori, tineret şi juniori de la Otopeni, David Popovici a...
Ultima oră
Pe aceeași temă