ONG-ul EFOR (Expert Forum) constată: “Cu câteva excepții, încălzirea centralizată în orașe e în colaps, iar alternativele au lăsat pe dinafară o treime din gospodării. Dacă nu se face nimic încă de anul acesta, termoficarea în București riscă să se prăbușească în câțiva ani, ceea ce ar lăsa 560.000 de familii în frig și pune în pericol și sursa de energie electrică a Capitalei”.
„Din 315 sisteme de termoficare”, observă EFOR, „azi au rămas mai puțin de 50 și doar 19 mai au peste 10.000 de gospodării branșate. Chiar și acolo unde sistemele mai există, calitatea serviciului de încălzire și furnizare de apă caldă e de regulă foarte proastă, iar situația financiară a companiilor de termoficare dezastruoasă”.
„Pierderile din sistemele centralizate de încălzire sunt de 25% – 40%, numai în rețelele de transport și distribuție, față de 5% – 10%, în sistemele moderne din Vest”, continuă Expert Forum.
Randament scăzut
Randamentul centralelor ce produc căldura e 50% – 55%, față de 70% – standardul occidental. Pierderile la consumator, din cauza proastei izolări a apartamentelor, a ineficienței contorizării și posibilității de a regla temperatura, sunt de 40%.
Numai în anii 2013 – 2017, companiile de termoficare în funcțiune au încasat subvenții de trei miliarde de lei. Profitul a ajuns, cu tot cu subvenție, la 1 miliard de lei, iar îndatorarea a atins 0,75% din PIB (5,5 miliarde de lei), în anul 2015.
„Pierderile din sistemele centralizate de încălzire sunt de 25% – 40% numai în rețelele de transport și distribuție.” analiză EFOR
Dacă s-ar elimina brusc subvențiile, din care cea mai mare parte sunt subvenționarea directă a prețului la consumator, prețul gigacaloriei ar crește cu 30%. Care sunt soluţiile? EFOR subliniază că sistemele centralizate de termoficare nu sunt o invenţie comunistă.
„În ciuda a ceea ce se crede îndeobște, soluțiile centralizate de încălzire nu sunt comuniste, ci chiar direcția spre care se îndreaptă mai nou Europa Occidentală, dar și orașe din alte colțuri ale lumii: SUA, Canada, Noua Zeelandă etc.. În UE, sistemele de încălzire/răcire centralizată sunt considerate cea mai eficientă și mai puțin poluantă soluție termo, cel puțin în zonele urbane cu densitate mare”.
Nu ne comparăm cu Noua Zeelandă
Da, dar în România aceasta sunt şi au rămas managerizate ca termoficarea comunistă, în pofida aparentei constituiri mimetice a unor entităţi moderne. În Occident, unde sunt folosite, sistemele de termoficare centralizată în cogenerare folosesc tehnologie de ultimă oră. Când e achiziţionată aceasta, nu sunt parandărături, iar managementul sistemelor e bazat pe randamentul profitului, nu pe subvenţionarea masivă de la buget.
„Între orașele ce au devenit în ultimii ani campioni în sisteme centralizate de încălzire/răcire, investind masiv în eficienţă, cu energie regenerabilă și tehnologie modernă”, detaliază Expert Forum, „intră nu doar orașe din nordul Europei (Copenhaga, Rotterdam, Amsterdam, Bergen, Oslo, Malmo, Londra, Paris, Munchen, Frankfurt, Helsinki) ci și din sud (Milano, Genova); din afara Europei (Toronto, Seoul, Arlington County, Christchurch, Izmir, Erevan, Dubai); și chiar, mai aproape de casă, din fostul spațiu comunist (Varșovia, Lodz, Vilnius)”.
Da, suntem de acord, aşa e, dar sunt oraşele din România pregătite, ca nivel al managementului public pe care îl pot livra, să furnizeze acest serviciu la nivelul din Rotterdam sau Seul, Frankfurt sau Milano? Ne îndoim de aceasta.
Totuşi, EFOR are o poziţie de bun-simţ: „Ajutorul de stat e acceptabil, dar sub forma unor propuneri clare, ce cresc eficiența și reduc emisiile în mod demonstrabil, nu cârpeli și subvenții pentru acoperirea pierderilor”.
Există contraexemple
Acestea sunt tot din România: „În ciuda faptului că termoficarea în România e într-un declin accelerat, există orașe în care soluția de încălzire centralizată a putut fi reformată și transformată într-o opțiune reală, sustenabilă de încălzire – Iași, Ploiești, Oradea – sau există modele de bună practică de soluții punctuale, promovate de operatorii locali de termoficare, ca în Constanța”.
„Bucureștiul este singurul oraș din țară unde toate condițiile sunt îndeplinite pentru ca un sistem de încălzire în regim centralizat să aibă sens: cererea de căldură e foarte densă, pe aproape întreaga suprafață a orașului, CET-urile ce produc și căldură sunt foarte aproape de zonele de consum, nu în afara orașului, ca în restul țării”, susţine EFOR.
Lucrurile sunt totuşi mai complicate. De exemplu, Cartierul „Aurel Vlaicu”, din nordul Capitalei, e încălzit de CET Sud, aflat la nouă kilometri distanţă. Dar în principiu aserţiunea Expert Forum e corectă. Totuşi, mai trebuie să luăm în calcul şi factorul uman, la nivel de management instituţional, unde pentru mult timp vor continua să existe mari probleme. Pentru acest motiv, noi am susţinut mereu dereglementarea sistemului din Capitală.
