5.9 C
București
sâmbătă, 21 decembrie 2024
AcasăEconomieEconomie internaționalOamenii încă sunt mai ieftini decât inteligenţa artificială în majoritatea locurilor de...

Oamenii încă sunt mai ieftini decât inteligenţa artificială în majoritatea locurilor de muncă (studiu)

Inteligenţa artificială (AI) nu poate înlocui chiar acum majoritatea lucrătorilor din punct de vedere al raportului cost/eficienţă, se arată într-un studiu amplu realizat de MIT (Massachusetts Institute of Technology), care caută să răspundă temerilor privind înlocuirea oamenilor cu AI în unele industrii, transmite Bloomberg.

Cercetătorii au analizat costul atractivităţii automatizărilor diverselor sarcini în SUA, concentrându-se pe locurile de muncă unde este folosită viziunea computerizată, de exemplu în cazul profesorilor şi evaluatorilor de proprietăţi imobiliare. Ei au descoperit că doar 23% din angajaţi, evaluaţi în funcţie de salariile în dolari, ar putea fi eficient înlocuiţi. În alte cazuri, deoarece viziunea computerizată este costisitoare de instalat şi operat, oamenii fac treaba mult mai economic.

Adoptarea AI în industrie a accelerat anul trecut, după ce software-ul generativ de inteligenţă artificială (IA) ChatGPT de la OpenAI şi alte instrumente generative au arătat potenţialul tehnologiei. Firmele de tehnologie, de la Microsoft Corp şi Alphabet Inc în SUA la Baidu Inc şi Alibaba Group Holding în China, au lansat noi servicii AI, accelerând planurile de dezvoltare, într-un ritm care, avertizează unii lideri din industrie, este imprudent de rapid. Temerile privind impactul AI asupra locurilor de muncă este de mult un motiv major de îngrijorare.

„Maşinile vor fura locurile noastre de muncă” este un sentiment frecvent exprimat în timpul perioadelor de rapide schimbări tehnologice. Astfel de anxietăţi au reapărut după crearea „modelelor de limbaj mari (LLM)”, susţin cercetătorii. Aceştia au descoperit că doar 23% din compensaţia angajatului „expus” la viziunea computerizată ar fi rentabilă pentru ca firmele să se automatizeze, din cauza costurilor ridicate ale sistemelor AI”.

Raportul cost-beneficiu la viziunea computerizată este cel mai favorabil în segmente ca vânzările cu amănuntul, transport şi depozitare, toate zonele unde Walmart Inc şi Amazon.com Inc sunt proeminente. Este, de asemenea, fezabil în domeniul îngrijirii sănătăţii. O lansare AI mai agresivă, în special prin oferte de abonament la servicii AI, ar putea extinde alte utilizări şi le-ar face mai viabile, susţin cercetătorii de la MIT.

Studiul a fost finanţat de MIT-IBM Watson AI Lab şi a utilizat sondaje online pentru a colecta date despre aproximativ 1.000 de sarcini asistate vizual în rândul a 800 de profesii. Dar 3% din astfel de sarcini pot fi astăzi automatizate în mod rentabil, iar procentul ar putea creşte la 40% până în 2030 dacă scad costurile şi se îmbunătăţeşte precizia.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă