27.2 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăEconomieEconomie internaționalCompania Masdar din Emiratele Arabe va colabora cu Hidroelectrica în domeniul energiei...

Compania Masdar din Emiratele Arabe va colabora cu Hidroelectrica în domeniul energiei fotovoltaice și eoliene

Compania Hidroelectrica din România a semnat un “joint venture agreement” cu compania Masdar din Emiratele Arabe Unite, care va reglementa cooperarea cu privire la energia fotovoltaică și eoliană.

Acordul a fost semnat la Abu Dhabi, cu prilejul vizitei în Emiratele Arabe a unei delegații conduse de Klaus Iohannis, președintele României.

“A fost semnat un Acord de asociere de participațiune între MASDAR (Abu Dhabi Future Energy Company), companie de energie regenerabilă deținută de guvernele Emiratelor Arabe Unite, și Hidroelectrica, pentru producția de energie regenerabilă. Prin acest Acord, părțile vor înființa o societate mixtă în scopul dezvoltării, investiției, construcției și exploatării în domeniu în România, cu obiectivul de a accelera implementarea proiectelor de energie regenerabilă”, a anunțat Președinția României.

Parafarea de către Hidroelectrica și Masdar a unuia dintre cele mai importante acorduri de joint venture destinate investițiilor energetice din țara noastră arată hotărârea în ceea ce privește realizarea de investiții și, în același timp, atestă deschiderea statului român și a companiilor românești pentru colaborări serioase, cu parteneri puternici. Experiența în dezvoltarea și construcția capacităților de energie regenerabilă, puterea financiară a Masdar, combinată cu expertiza locală a Hidroelectrica și resursele proprii ale companiei pot revoluționa atât ritmul de dezvoltare, cât și dimensiunea investițiilor din țara noastră.

Împreună cu Masdar, vizam investiții în zona tehnologiilor fotovoltaice plutitoare și eoliene offshore, zona de maximă expertiză a partenerului nostru și, în același timp, zona noastră de maxim interes asumată prin planurile strategice de dezvoltare ale companiei”, a declarat Bogdan Badea, președintele directoratului Hidroelectrica.

Compania Masdar este cea care a construit orașul Masdar City.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Șapte ambarcațiuni cu peste 400 de migranți au ajuns în Insulele Canare

Înaltul Comisariat pentru Refugiaţi al Naţiunilor Unite afirmă că, dintre cei 266.940 de migranți care au încercat să ajungă în Europa anul trecut, 97%...

Horia Constantinescu a demisionat din fruntea ANPC și va candida din partea PSD la Primăria Constanța

Horia Constantinescu a demisionat de la șefia ANPC. Constantinescu a anunțat, luni, că a semnat cererea de demisie din funcţia de preşedinte al Autorităţii...

Guvernanții lasă suedezii să taie nestingheriți pădurile valoroase ale României. 50 de acțiuni ale IKEA, bănuite de ilegalitate. FOTO și VIDEO

Un nou raport realizat de Agent Green și Bruno Manser Fonds (BMF) în pădurile României. Cel mai mare proprietar privat de pădure din țara...
Ultima oră
Pe aceeași temă