10.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăEconomieEconomie internăMarius Budăi insistă ca PNRR să fie renegociat, pe segmentul pensiilor

Marius Budăi insistă ca PNRR să fie renegociat, pe segmentul pensiilor

Deși PNRR nu poate fi renegociat, ci doar în anumite situații de război și de criză, actualul ministru al muncii insistă din nou că pensiile trebuie renegociate.

Cum va face acest lucru, este greu de explicat, deoarece trebuie să vină cu afirmații puternice, însă chiar și așa PNRR poate doar să fie anulat și renegociat de la zero, ceea ce automat va duce la întârzieri.

Într-o conferință de presă alături de Nicolas Schmit, Comisar european pentru locuri de muncă și drepturi sociale, Marius Budăi a declarat sistemul de pensii va fi refăcut.

“Noi avem 4 – 5miloane de români care contribuie, din salariile lor, la veniturile de pensii ale altor state. Este un motiv deosebit de important să solicităm flexibilizare și vom obține de la Comisia Europeană această flexibilizare. 

Deci aceste lucruri vor fi clar flexibilizate, nu spun că mâine intrăm în negociere și o terminăm, dar să combinăm această asistență a Băncii Mondiale asupra reformei sistemului de pensii cu flexibilizarea acestui procent și să demonstrăm în discuțiile pe care le vom avea cu CE, de ce nu ne putem încadra în acel procent,” a afirmat Marius Budăi.

Totodată, ministrul s-a arătat preocupat de bună starea românilor.

“Am spus că susțin orice reformă care să fie în binele statului român, dar nu o să semnez o reformă care să ducă la sărăcirea poporului,” a precizat ministrul Muncii.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
În presă din 2004. Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

PAOK-ul lui Răzvan Lucescu, eliminată din Conference League! Echipele calificate în semifinalele competiției

PAOK Salonic, echipă antrenată de românul Răzvan Lucescu, a ratat calificarea în semifinalele Conference League, după ce a fost învinsă de pe teren propriu...

Ce trebuie să ai în vedere atunci când dorești să achiziționezi o barcă?

De la mic la mare, cu toții simțim o atracție deosebită pentru întinderile de apă. Când eram mici, mergeam la râu sau mare și...

Israelul, atac cu rachete asupra Iranului

Israelul a lansat un atac asupra Iranului ca răzbunare pentru atacurile iraniene asupra teritoriului său de la sfârşitul săptămânii trecute, a declarat ABC News...
Ultima oră
Pe aceeași temă