27.3 C
București
vineri, 2 iunie 2023
AcasăEconomieEconomie internăDe metroul din Cluj se va ocupa tot compania Alstom

De metroul din Cluj se va ocupa tot compania Alstom

Alstom a semnat un contract cu Primăria Cluj-Napoca pentru construcția liniei 1 de metrou din Cluj-Napoca, în regiunea Transilvania din România, în cadrul unui consorțiu cu companiile de construcții civile Gulermak și Arcada. Valoarea totală a acestui proiect la cheie, de ultimă generație, se ridică la aproximativ 1,8 miliarde de euro, iar partea Alstom este în valoare de aproximativ 400 de milioane de euro.

Compania Alstom va avea următoarele responsabilități în proiect: integrarea sistemului, soluțiile de semnalizări, telecomunicații și electroalimentare, construirea căii de rulare, instalarea panourilor de siguranță de pe peroane, centrul de control și siguranță a traficului, precum și implementarea în întregul sistem a unei soluții de securitate cibernetică de eficiență dovedită. Alstom va implementa o soluție de control al trenurilor bazat pe comunicații (CBTC) care să susțină cel mai înalt grad de automatizare, gradul 4 (GoA4), pentru prima dată în România. Pentru aceasta, compania va folosi soluția de semnalizare CBTC de mare capacitate Urbalis, care se regăsește în multe alte proiecte de metrou.

„Sunt extrem de mândru că Alstom va lua parte la construcția metroului din Cluj-Napoca. Este un alt proiect de referință pentru prezența pe termen lung a Alstom în România. Metroul din Cluj-Napoca este unul dintre cele mai mari proiecte „la cheie” din Europa, acoperind un portofoliu solid de soluții de semnalizare și de infrastructură, care demonstrează poziția de lider a Alstom în domeniul mobilității urbane sustenabile. Acesta este un proiect de infrastructură foarte ambițios și inovator pentru România, fiind prima linie de metrou automatizată, iar palmaresul nostru internațional ne oferă competența necesară pentru un astfel de proiect de pionierat”, a declarat Gian Luca Erbacci, președintele Alstom pentru Europa.

„După cele două noi proiecte de cale ferată câștigate la sfârșitul anului trecut în zona Clujului, contractul pentru metroul clujean ne consolidează activitatea în zonă, unde Alstom are aproape 800 de angajați. Experiența noastră în proiecte de metrou, atât în Europa Centrală și de Est cât și la nivel internațional, ne oferă încrederea și capabilitățile tehnice necesare pentru a reuși cu succes execuția unui astfel de proiect major”, spune Gabriel Stanciu, Director General Alstom pentru România, Bulgaria și Moldova.

Linia 1 a noului metrou, care urmează a fi finalizată în opt ani, va avea o lungime de 21 de kilometri și 19 stații. Primul tronson, totalizând puțin peste 9 kilometri, cu 9 stații și un depou suprateran, va fi finanțat prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență al României (PNRR) și va fi finalizat în 4 ani.

După finalizare, metroul din Cluj-Napoca va fi prima linie de metrou complet automatizată din România. Implementarea sistemului de metrou „la cheie” marca Alstom, care include un centru de control integrat, tehnologia Urbalis CBTC, care susține funcționarea fără mecanic și servicii de transport de mare capacitate la intervale de succedare a trenurilor de 90 de secunde, precum și o platformă de securitate cibernetică de ultimă generație, vor aduce o operare fiabilă și eficientă din punct de vedere energetic pe conexiunea vest-est și va îmbunătăți considerabil mobilitatea ecologică în orașul Cluj-Napoca.  

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
În presă din 2004. Am trecut pe rând de la reporter TVR, la Realitatea TV, Aleph TV și B1 TV. În presa online am lucrat la Rol.ro, Realitatea.net, mediafax.ro. Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic. Sunt doctorandă în Științele Comunicării la SNSPA, iar tema mea de cercetare este despre criza alimentară.
Cele mai citite

CFR Cluj va juca în Conference League. Ardelenii au câștigat barajul cu FCU Craiova

CFR Cluj s-a calificat în Conference League, după ce a câștigat barajul pentru cupele europene jucat împotriva celor de la FC U Craiova, cu...

Arbitrul finalei Ligii Campionilor, vizat de o anchetă UEFA. De ce este acuzat Szymon Marciniak

Arbitrul polonez Szymon Marciniak, care se va afla la centru la finala Ligii Campionilor din acest sezon, este anchetat de UEFA pentru participarea sa...

CFR Cluj va juca în Conference League. Ardelenii au câștigat barajul cu FCU Craiova

CFR Cluj s-a calificat în Conference League, după ce a câștigat barajul pentru cupele europene jucat împotriva celor de la FC U Craiova, cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă