16.5 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăEconomieEconomie internăComplice.ro: 95% dintre experiențele pentru companii au revenit în offline

Complice.ro: 95% dintre experiențele pentru companii au revenit în offline

Odată ridicate restricțiile, companiile din România au reacționat imediat și au reluat evenimentele organizate pentru echipe în offline, arată datele Complice.ro, furnizor de soluții experiențiale pentru corporate și residential. Astfel, în prima parte a anului, 95% dintre solicitările pentru  programele de reward & recognition au fost pentru experiențe     offline, o creștere cu peste 40% față de perioada similară din 2021. De asemenea, numărul solicitărilor pentru evenimente experiențiale organizate de companii pentru angajați și parteneri s-a dublat comparativ cu același interval al anului trecut.

Mai mult de jumătate dintre clienții Complice.ro din segmentul corporate au solicitat în prima parte a anului organizarea de evenimente experiențiale offline. Acestea au ca obiectiv principal crearea unei coeziuni între angajați sau între companie și partenerii de business cu care nu s-au văzut fizic deloc sau aproape deloc, de la debutul pandemiei. Spre deosebire de perioada pre-pandemică, aceste acțiuni presupun micro-interacțiuni, în echipe de 8-12 persoane, în cadrul cărora se urmărește îmbinarea abilităților profesionale cu pasiunile acestora.  

Experiențele au devenit în ultimii doi ani preferate de companii și parte importantă în strategia de employee engagement. Observăm o creștere tot mai mare a ponderii celor care își doresc să integreze astfel de evenimente în viața angajaților, pentru că au putut cuantifica efectele benefice ale acestora în conectarea echipelor și impactul experiențelor asupra productivității individuale. Echipele acum au nevoie să fie stimulate creativ, iar soluțiile oferite de noi contribuie astfel la creșterea gradului de retenție a angajaților, a precizat Oana Pascu, fondator Complice.ro.

Top experiențe preferate de companii pentru angajați

Pentru a-și îndeplini aceste obiective, se conturează o preferință a companiilor de a oferi astfel de experiențe recurent.  Ședințele strategice, review-urile de rezultate sau ședințele cu partenerii de business au devenit astfel mai creative, trecând din mediul online sau de la birou în spații neconvenționale, cum ar fi într-o prăjitorie de cafea sau într-un atelier de brewing.

Printre cele mai apreciate experiențe planificate de Complice.ro pentru companii în prima parte a acestui an se numără atelierele de cupaje, degustările private de băuturi sofisticate, seri private de tip casino, treasure hunt personalizat, cursuri de supraviețuire sau workshopuri de cooking. Bugetul alocat pentru astfel de experiențe în echipă a variat de la 25 – 500 euro/angajat, în funcție de tipul de experiență și infrastructura necesară.

Bugetul alocat pentru cadouri corporate individuale – 73 de euro/persoană

O creștere se remarcă și la nivelul experiențelor individuale, preferate în cadrul inițiativelor de reward & recognition. Pentru aceste acțiuni, majoritatea clienților corporate au preferat să ofere pachete de experiențe la alegere, cu buget predefinit, media pentru aceste achiziții fiind de 73 euro/persoană.

Flexibox este opțiunea preferată de companiile care își doresc să-și recompenseze angajații sau partenerii într-un mod creativ. De multe ori pachetele sunt personalizate, iar destinatarul poate alege fie o experiență individuală, fie una chiar alături de familie. Componentele wellness și life-work balance au devenit o prioritate pentru multe companii. Această direcție s-a remarcat în perioada pandemiei, dar cu siguranță va rămâne în pachetul de beneficii și în perioada următoare, a mai precizat Oana Pascu.

Top experiențe preferate vara

Experiențele de grup, fie că vorbim de segmentul corporate sau cel residential sunt de altfel preferate de clienții Complice.ro, în special pe fondul celor doi ani de restricții.

Clienții noștri își doresc să trăiască experiențe inedite alături de cei dragi, familie sau prieteni, prin urmare am inclus în portofoliu o serie de noi experiențe care se adresează grupurilor mici, inclusiv familii cu copii. Se observă o tendință de a petrece timp în natură, de a căuta reconectarea, după o perioadă îndelungată și stresantă, așadar am creat pachete care să îmbine relaxarea cu aventura, dezvoltarea personală cu conectarea, adrenalina și ieșirea din zona de confort cu plăcerea de a face ceva complet diferit, a mai precizat Oana Pascu.  

Printre cele mai noi cadouri experiențiale adăugate în portofoliul Complice.ro se numără treasure hunt în parcurile din București sau în cele mai frumoase orașe din Romania (Brașov, Sinaia, Sibiu, Constanța), evadare în natură cu cazare în tiny houses, întreceri cu mașinuțe cu telecomandă, ateliere de gătit cu familia sau degustări de whisky ori gin, precum și extinderi ale portofoliului de experiențe ce includ adrenalină, cum ar fi sky diving indoor, survol și acrobații cu avionul de mici dimensiuni ori curse de mini-mașinuțe pe stradă.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
În presă din 2004. Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Horia Constantinescu a demisionat din fruntea ANPC și va candida din partea PSD la Primăria Constanța

Horia Constantinescu a demisionat de la șefia ANPC. Constantinescu a anunțat, luni, că a semnat cererea de demisie din funcţia de preşedinte al Autorităţii...

Tesla se restructurează: mai mult de 10% din angajații companiei la nivel global vor fi puși pe liber

Tesla va concedia peste 10% din cei 140,473 de angajaţi ai companiei la nivel global, potrivit unei note interne redactată de Elon Musk, scrie...

Șeful AIEA despre situația de la Zaporojie: “Ne apropiem periculos de un accident nuclear”

"Ne apropiem periculos de un accident nuclear" la Zaporojie, a avertizat luni şeful Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, denunţând recentele atacuri...
Ultima oră
Pe aceeași temă