21.4 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăEconomieEconomia României a crescut cu 7% în anul 2017

Economia României a crescut cu 7% în anul 2017

Produsul Intern Brut – PIB – pe anul 2017 a crescut cu 7% faţă de anul 2016. În trimestrul IV din 2017, PIB a crescut cu 0,6% faţă de trimestrul anterior şi cu 7% faţă de acelaşi trimestru din 2016, arată datele transmise miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

„Produsul Intern Brut în trimestrul IV 2017 a fost, în termeni reali, mai mare cu 0,6% comparativ cu trimestrul III 2017. Faţă de acelaşi trimestru din anul 2016, Produsul Intern Brut a înregistrat o creştere cu 6,9% pe seria brută şi de 7,0% pe seria ajustată sezonier”, se arată într-un comunicat al INS.

Pentru anul 2017, niciuna dintre prognozele oficiale nu anticipase o creştere de 7%, cea mai optimistă – a Comisiei Naţionale de Prognoză – estimând o creştere de 6,1%.

INS a mai anunţat că seria ajustată sezonier a PIB a fost recalculată, indicii de volum fiind revizuiţi faţă de a doua variantă provizorie a Produsului Intern Brut pentru trimestrul III 2017, publicată în 12 ianuarie 2018. Astfel, rezultatele trimestrului II 2017, comparativ cu trimestrul III 2017, au fost revizuite de la 2,0% la 1,7%, iar rezultatele trimestrului III 2017, comparativ cu trimestrul II 2017, au fost revizuite de la 2,6% la 2,4%.

„Seriile ajustate sezonier se recalculează trimestrial ca urmare a modificării modelelor adoptate, a numărului de regresori folosiţi, a modificării seriilor brute şi a numărului de observaţii disponibile”, precizează INS.

Cele mai citite

Explozie la Rafinăria Petromidia! Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție

O explozie s-a produs, vineri, la Rafinăria Petromidia, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea”, explozia...

Mesajul premierului Marcel Ciolacu, la 20 de ani de la aderarea României la NATO

În cei 20 de ani de apartenenţă la NATO, România a devenit un pilon important şi şi-a consolidat poziţia în interiorul alianţei, respectându-şi angajamentele...

Surpriză la turneul de la Miami! Carlos Alcaraz, eliminat în „sferturi”

Carlos Alcaraz a fost eliminat în sferturile de finală ale turneului ATP Masters 1.000 de la Miami, după ce a fost învins de bulgarul...
Ultima oră
Pe aceeași temă