15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăEconomieEconomia Chinei, în regres. Sancțiunile SUA par să-și fi făcut efectul !

Economia Chinei, în regres. Sancțiunile SUA par să-și fi făcut efectul !

Economia chineză şi-a continuat trendul de încetinire în luna august, ritmul de creştere al producţiei industriale fiind cel mai redus din ultimii 17 ani şi jumătate, pe fondul sporirii presiunilor comerciale americane şi al cererii interne slabe, transmite Reuters.

Creşterea vânzărilor de retail şi a investiţiilor s-a înrăutăţit, arată datele publicate luni de autorităţile de la Beijing, ceea ce sporeşte şansele ca Banca Centrală a Chinei (PBOC) să reducă săptămâna aceasta ratele dobânzilor, pentru prima dată în ultimii trei ani, în vederea stimulării economiei.

Chiar dacă autorităţile de la Beijing au adoptat anul trecut o serie de măsuri de impulsionare a creşterii economice, analiştii apreciază că sunt necesare noi căi de stimulare pentru a contracara încetinirea economiei.

În august, comparativ cu perioada similară din 2018, producţia industrială a urcat cu doar 4,4%, cel mai lent ritm de creştere din februarie 2002. Analiştii se aşteptau la un avans de 5,2%.

Valoarea bunurilor exportate a scăzut în ritm anual cu 4,3% în august, primul declin lunar din ultimii cel puţin doi ani, arată datele Reuters, care indică efectele escaladării tensiunilor comerciale globale.

“August este de obicei luna în care exportatorii pregătesc comenzile pentru produsele de Crăciun, dar datele arată că aceştia nu sunt prea optimişti privind perspectivele negocierilor comerciale dintre SUA şi China şi sunt prudenţi în legătură cu acumularea stocurilor”, a apreciat Nie Wen, economist la Hwabao Trust în Shanghai.

Şi premierul chinez Li Keqiang a declarat luni, într-un interviu publicat înaintea prezentării datelor industriale, că va fi “foarte dificil” ca economia să urce cu 6% sau mai mult, dacă se confruntă cu “presiuni negative”.

Creşterea vânzărilor de retail s-a atenuat la 7,5% în august, de la 7,6% în iulie, în timp ce analiştii se aşteptau la un avans de 7,9%.

Investiţiile în active fixe au fost de asemenea dezamăgitoare, înregistrând o expansiune de 5,5% în primele opt luni din 2019, analiştii previzionând un avans de 5,6%.

În schimb, investiţiile în infrastructură – un motor al creşterii economiei – au urcau cu 4,2% în primele opt luni din 2019.

PIB-ul Chinei a crescut cu 6,2% în trimestrul doi din 2019, cel mai slab ritm din ultimii aproape 30 de ani, pe fondul sporirii presiunilor comerciale americane. AGERPRES/(AS – autor: Mihaela Dicu, editor: Oana Tilică, editor

Cele mai citite

Președintele argentinian, Javier Milei, l-a numit „ asasin” și „ terorist” pe omologul columbian, Gustavo Petro

Diplomații argentinieni vor fi expulzați din Columbia după o serie de insulte din partea preşedintelui argentinian, Javier Milei, care l-a numit "asasin" şi "terorist"...

Ministrul Transporturilor: „Contractul pentru încă un lot din secțiunea montană a Autostrăzii A8 intră în licitație”

Compania Naţională pentru Administrarea Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a transmis joi spre validare la Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice documentaţia pentru contractul necesar construcţiei lotului...

Legea pentru prevenirea şi eliminarea violenţei şi hărţuirii la locul de muncă, promulgată de Klaus Iohannis

Legea iniţiată de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS) pentru ratificarea Convenţiei privind prevenirea şi eliminarea violenţei şi hărţuirii la locul de muncă a...
Ultima oră
Pe aceeași temă