15.7 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăEconomieDupă criza sanitară, cum evităm criza de alimente

După criza sanitară, cum evităm criza de alimente

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), Adrian Oros, a declarat că îi roagă pe fermierii români să continue să lucreze, chiar și în această perioadă de criză sanitară, pentru a evita ca, în toamnă, România să se confrunte cu o criză de alimente. Ministrul Oros a avertizat că, imediat după ce criza coronavirusului va fi depășită în Europa, România va putea conta, o perioadă, doar pe produse agricole obținute din surse proprii.

Trei instituții internaționale – Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură a ONU, Organizaţia Mondială a Comerţului şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii, au estimat că va putea apărea o criză de alimente.

“Cele trei organizaţii atrag atenţia că ar putea apărea o criză alimentară pe fondul unui comportament de consum bazat pe frică şi insecuritate. Noi tocmai acest lucru trebuie să-l prevenim, să nu agităm prea mult oamenii, să monitorizăm tot ce se întâmplă atât la nivel european, cât şi la nivel naţional privind activitatea din agricultură şi din industria alimentară. De la început am făcut un apel la calm, la responsabilitate, la omenie între toţi actorii, atât producători mici şi mari, cât şi procesatori mici şi mari, cât şi comercianţi. Am spus că, pentru a menţine nişte preţuri rezonabile suportabile de către populaţie şi pentru a fi suficiente alimente pe rafturile magazinelor şi în pieţe, este nevoie să se aşeze la o masă toţi cei care sunt pe o anumită filieră de produs şi să-şi negocieze între ei marjele de profit, astfel încât să rămână toţi pe piaţă în timpul acestei crize”, a explicat ministrul Agriculturii, Adrian Oros.

Comisia Europeană le-a cerut statelor membre UE să găsească modul de a le permite lucrătorilor agricoli să ajungă și în acest an în străinătate, ca muncitori sezonieri. Pe de altă parte, un avantaj al României ar putea fi faptul că peste 250.000 de cetățeni s-au întors în țară, de la începutul anului 2020, din cauza epidemiei din statele occidentale, iar ei ar putea reprezenta o sursă de forță de muncă și pentru sectorul agricol.

 

Cum se pot vinde legume prin internet

Chiar dacă mulți producători agricoli reușesc să funcționeze prin forțe proprii, o problemă a ultimelor săptămâni, după apariția crizei coronavirusului, o reprezintă incapacitatea lor de a-și vinde produsele.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a pus la dispoziția micilor producători, începând cu data de 30 martie 2020, un portal în care pot completa cantitățile de legume disponibile și prin intermediul căruia se facilitează dialogul între producători și marile lanțuri de retail.

Platforma poate fi accesată la următoarea adresă:  https://rndr.ro/legume/

Pentru a putea completa informațiile în portal, producătorii agricoli trebuie să se autentifice, creând un cont de utilizator.

După completarea datelor, va fi transmis un e-mail de confirmare la adresa electronică indicată de producător și se poate completa anunțul.

Această inițiativă a Ministerului Agriculturii se desfășoară prin serviciul Rețeaua Națională de Dezvoltare Rurală (RNDR) și are scopul de a identifica cele mai bune modalități de preluare a mărfii direct de la producători.

“Am făcut un apel la calm, să rămână deschise pieţele agroalimentare, în aşa fel încât ei să-şi poată vinde mărfurile. Am făcut şi acea platformă în care pot să-şi expună cantităţile şi datele, în aşa fel încât retailerii care au o oarecare îngreunare în transportul importurilor şi mai ales al produselor pe care acum producătorii le au din abundenţă, să pună pe raft şi produse româneşti proaspete. Aici mă refer, în primul rând, la zarzavaturi şi la legume. În mare parte se întâmplă acest lucru”, afirmă ministrul Adrian Oros.

Pe de altă parte, există voci care susțin că statul ar fi trebuit să aibă o viziune pe termen lung. Ion Păunel, producător agricol, declara, duminică, la un post de televiziune, că statul român trebuia să ia măsuri în ultimii 30 de ani chiar pentru refacerea unor structuri asociative, de tip cooperativă agricolă. Acest sistem a funcționat, impus, pe timpul comunismului dar a fost anulat imediat după anul 1989.

“Ar putea apărea o criză alimentară pe fondul unui comportament de consum bazat pe frică şi insecuritate. Noi tocmai acest lucru trebuie să-l prevenim, să nu agităm prea mult oamenii, să monitorizăm tot ce se întâmplă atât la nivel european, cât şi la nivel naţional privind activitatea din agricultură şi din industria alimentară. De la început am făcut apel la calm, la responsabilitate”

Adrian Oros,

Ministrul Agriculturii

“Criza creată de pandemie prezintă UE o oportunitate de revizuire a sistemului său agricol și alimentar pentru a o face mai ecologică, mai corectă și mai eficientă, cu lanțuri de aprovizionare mai scurte și mai puține circuite, prețuri adecvate atât pentru fermieri cât și pentru consumatori și drepturi de muncă garantate pentru muncitori”

Giulia Lagana,
Analist Senior pe Politici și Migrație, Fundația pentru o Societate Deschisă

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Ucraina a conceput un submarin electric ce va putea lansa torpile

Inginerii ucraineni dezvoltă un nou submarin care poate lansa torpile, potrivit Kyiv Post, conform monitorulapararii.ro. Ambarcaţiunea, cunoscută sub numele de „Kronos", a fost testată cu...

Introducere în lumea lansetelor feeder

Pescuitul la feeder a devenit una dintre cele mai apreciate tehnici de pescuit în rândul pescarilor profesioniști și amatori din România. Atracția pentru această...

Rishi Sunak își dorește ca Benjamin Netanyahu să aibă „ sânge rece” după atacul Iranului de sâmbătă

Premierul britanic, Rishi Sunak, l-a chemat marţi pe omologul său israelian, Benjamin Netanyahu, să dea dovadă de "sânge-rece" după atacul Iranului împotriva Israelului din...
Ultima oră
Pe aceeași temă