19.9 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăEconomieDupă 15 iunie se pot redeschide mall-urile, fără restaurante, locuri de joacă

După 15 iunie se pot redeschide mall-urile, fără restaurante, locuri de joacă

Preşedintele a declarat că,dată fiind dinamica îmbolnăvirlor, opinia este că se impune prelunfgirea stării de alertă, dar cu măsuri mai puţine decât sunt acum în vigoare, o decizie urmând să fie luată de Guvern în urma unei analize. Mesajul său pentru parlamentarii care urmează să avizeze starea de alertă a fost: ”Fiţi responsabili!”.

”Având în vedere că în ultima vreme numărul de noi îmbolnăviri nu a scăzut şi nici nu a crescut, este posibil să continuăm cu câteva noi măsuri de relaxare. Unele restricţii nu vor mai fi în vigoare după 15 iunie. Se vor putea redeschide mallurile dar fără restaurante şi locuri de joacă. Vor fi posibile evenimente private cu 20 de persoane în interior şi 50 de persoane dacă sunt în exterior”, a declarat preşedintele după întâlnirea cu premierul şi cu mai mulţi miniştri, precum şi cu secretarul de stat Raed Arafat.

Preşedintele a mai afirmat că va fi posibilă redeschiderea after-schoolurilor, a grădiniţelor şi a şcolilor private. De asemenea, va fi posibilă redeschiderea sălilor de fitness, cu respectarea normelor de distanţare.

”Începem sezonul estival şi am analizat că va fi posibilă deschiderea piscinelor exterioare”, a adăugat preşedintele, conform News.ro.

El a precizat că măsurile de izolare la domiciliu au ocupat spaţiu lung în analiza participanţilor la discuţiile de marţi. ”E important să renunţăm la unele măsuri, acolo unde este posibil”, a admis Iohannis.

Preşedintele a subliniat că lucrurile vor fi mai relaxare în relaţia cu statele unde numărul de îmbolnăviri este mic, unde în ultimele 14 zile sunt înregistrate sub 5 cazuri la un milion de locuitori.

”Deocadamdată, la acest criteriu nu se încadrează state ca Italia, Spania, Franţa, Belgia, Suedia, Olanda. Vom urmări comunicările de la nivelul UE şi acolo unde lucrurile se schimbă în sensul bun, vom reacţiona imediat”, a menţionat Klaus Iohannis.

În ceea ce priveşte starea de alertă, Klaus Iohannis a admis că încă este luată în calcul menţinerea acesteia, dar cu mai puţine restricţii.

”Pentru că nu avem o scădere a numărului de îmbolnăriri noi, avem 150 de persoane la tratament intensiv,ne face să fim precauţi şi suntem de părere că se impune prelungirea stării de alertă. Vor fi mai puţine restricţii, va fi un pic mai simplu, dar nu se poate continua fără a avea acest instrument numit starea de alertă.

Sunt măsuri care trebuie continuate aproape cu caracter permanent: distanţarea, portul măştii în interior, măsurile de igienă, evitarea aglomerărilor mari, aceste lucruri trebuie să înţelegem că vor rămâne în continuare.

Guvernul va dezbate în şedinţă această chestiune. Măsurile restrictive propuse pentru continuarea stării de alertă vor fi mai puţine ca până acum”, a declarat Iohannis.

Referitor la faptul că Parlamentul trebuie să ia în dezbatere prelungirea stării de alertă, preşedintele le-a cerut parlamentarilor să fie responsabili.
El a argumentat că Guvernul a luat cele mai bune măsuri, care au dus la o răspândire limitată a epidemiei.

”Stimaţi parlamentari, fiţi responsabili! Gândiţi-vă că virusul nu dispare printr-un vot în Parlament. Dar dacă sprijiniţi Guvernul, atunci putem să controlăm eficient – şi am dovedit-o, putem să controlăm eficient această răspândire a epidemiei.

Vreau să subliniez în mod expres: Guvernul a luat cele mai bune măsuri, a luat măsurile care au dus la o răspândire foarte limitată a acestei epidemii. Aţi urmărit probabil un studiu foarte nou al unui institut prestigios din Londra.

Ne spune că, fără aceste măsuri, în lume, mai ales în Europa, am fi avut milioane de decese. Faptul că am impus noi, în România, din timp aceste măsuri ne-a făcut să controlăm răspândirea epidemiei cât de mult s-a putut controla.

Stimaţi parlamentari, nu puneţi sub semnul întrebării acum, la final, aceste măsuri care s-au dovedit a fi corecte!”, s-a adresat el senatorilor şi deputaţilor.

Cele mai citite

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...

Firea trebuie să se retragă din cursa pentru europarlamentare dacă va candida la Primărie, susține AUR

Partidul AUR consideră că Gabriela Firea trebuie să renunțe la candidatura pentru un post de europarlamentar dacă dorește să candideze la Primăria Capitalei. Acest punct...

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...
Ultima oră
Pe aceeași temă