18.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăEconomieDragnea, înțelegere cu băncile pe Pilonul II. Modificări la OUG 114

Dragnea, înțelegere cu băncile pe Pilonul II. Modificări la OUG 114

Dragnea afirmă că săptămâna viitoare se vor mai purta discuţii cu firmele din sistemul energetic şi cele de telefonie, iar în săptămâna care începe cu 18 martie s-au putea adopta o ordonanţă care să modifice OUG 114.

Liviu Dragnea a fost întrebat, sâmbătă, la Slobozia, dacă va fi modificată OUG 114/ 2018 şi a precizat că au avut loc numeroase discuţii în acest sens.

”Am avut în ultima perioadă întâlniri pe domeniul bancar şi lucrurile au avansat către o soluţie acceptată de ambele părţi, în condiţiile în care nu renunţăm la obiectivele noastre care au generat ordonanţa 114. Ne interesează ca sistemul bancar să investească mai mult în economia românească, să sprijine dezvoltarea economică şi împreună am găsit un mecanism de stimulare a acestui lucru, plecând şi de la ideea că este o diferenţă foarte mare între depozitele populaţiei care sunt în bănci şi nivelul de creditare. Diferenţa este foarte mare şi împreună am stabilit că se pot face paşi importanţi ca obiectivele pe care le-am avut în vedere – condiţiile de creditare să fie mai bune pentru firme şi pentru persoane fizice, nivelul de intermediere financiară să crească, băncile să investească mai mult în creştere economică”, a răspuns Liviu Dragnea, citat de News.ro.

Acesta a precizat că se va găsi o soluţia şi în privinţa Pilonului II de pensii.

”În ceea ce priveşte Pilonul II de pensii, rămâne ca fondurilor de pensii publice administrate privat să li se permită să investească şi în alte proiecte. Automat, dacă se va investi şi în alte proiecte, o să fie obligaţi să îşi mărească capitalul social pentru a acoperi creşterea riscului. Se pare că ne îndreptăm către o soluţie care să fie acceptate şi de o parte şi de alta. Săptămâna care urmează cred că o să avem ultimele discuţii şi pe ceea ce înseamnă energie şi operatori de telefonie mobilă , n aşa fel încât, săptămâna care începe cu 18 martie să avem o întâlnire în coaliţie, cu doamna prim-ministru şi cu ministrul de resort, şi probabil să fie adoptată o eventuală ordonanţă care să completeze ordonanţa 114”, a mai spus Liviu Dragnea.

 

Cele mai citite

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...

EXCLUSIV. Decizia lui Nicușor Dan de a elimina linia STB 336, fiasco în trafic. Locuitorii din Militari, rămași fără autobuz care să-i ducă la...

Locuitorii din cartierul bucureștean Militari au rămas fără singurul autobuz care îi transporta până în fața Spitalului Universitar. Decizia lui Nicușor Dan de a...

Republica Moldova transmite primele rapoarte privind îndeplinirea condițiilor de intrare în UE

Republica Moldova va înainta către Comisia Europeană, la data de 24 aprilie 2024, primele rapoarte privind îndeplinirea condițiilor de intrare în UE. Documentul va fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă