23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăEconomieDiscuţii cu privire la finanţarea viitorului buget al zonei euro

Discuţii cu privire la finanţarea viitorului buget al zonei euro

Viitorul buget al zonei euro ar urma să facă parte din următorul buget pe termen lung al UE, care va începe în 2021. Acest buget este destinat să facă economiile din zona euro mai competitive, în loc să joace doar un rol de stabilizare în perioadele de criză economică. Mărimea bugetului va fi stabilită de liderii din zona euro în contextul următorului buget, sau al cadrului financiar multianual (CFM) al UE. Însă această expresie vagă oferă un spaţiu de manevră mai mare pentru deciziile liderilor.

“Atunci când vorbim despre bani cu miniştrii de Finanţe, discuţiile sunt întotdeauna dificile, dar sunt sigur că vom face progrese”, a declarat preşedintele Eurogrupului, portughezul Mario Centeno. “Resursele pentru buget trebuie să fie discutate în contextul cadrului financiar multianual, analizăm posibilitatea de a lăsa deschisă dezbaterea astfel încât în viitor să poată fi adăugate şi alte resurse”, a adăugat Centeno.

O serie de oficiali au declarat că Franţa şi Germania au convenit să finanţeze bugetul zonei euro cu un mix de fonduri provenite de la un buget mai mare al UE şi din taxe speciale precum cea pe tranzacţiile financiare. În plus, Franţa a propus şi adoptarea unei taxe pe economia digitală.

Pentru această finanţare suplimentară, guvernele din zona euro vor trebui să semneze un acord interguvernamental special, precum tratatul care a dus la crearea fondului de salvare a zonei euro. Însă Comisia Europeană se opune acestei abordări, pentru că ar pune bugetul în mâinile guvernelor şi ar limita influenţa instituţiilor europene şi a legislaţiei UE, susţin oficialii citaţi de Reuters.

În încercarea de a realiza un echilibru între puterea UE şi cea a autorităţilor naţionale asupra noului buget, miniştrii au convenit în luna aprilie că Executivul comunitar, cu aprobarea guvernelor din zona euro, va fixa priorităţile pentru bugetul zonei euro.

Discuţiile pe tema bugetului zonei euro sunt ultimul pas în încercarea de a pune la punct o integrare economică mai strânsă a celor 19 state care au aderat la moneda unică şi a face zona euro mai rezistenţă la viitoarele crize economice.

Cele 28 de state membre care formează Uniunea Europeană au deja un buget UE comun, care este stabilit odată la şapte ani şi este echivalent cu 1% din Venitul Naţional Brut al blocului comunitar. Însă cele 19 state membre ale zonei euro vor să aibă un buget separat care să fie folosit ca un instrument fiscal care să intervină în economia zonei euro alături de politica monetară a Băncii Centrale Europene.

Lucrările pentru construirea acestui buget al zonei euro au început în luna ianuarie şi ar urma să se finalizeze în luna iunie.

Ministrul român al Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, se află într-o vizită de două zile la Bruxelles, în cadrul căreia va prezida lucrările de vineri ale Consiliului UE pentru Afaceri Economice şi Financiare (ECOFIN), informează un comunicat al ministerului de resort, remis, joi, AGERPRES.

Joi, ministrul a participat la Reuniunea Eurogroup, iar seara va găzdui o cină de lucru cu tema “Mobilitatea forţei de muncă şi impactul asupra creşterii economice”. Miniştrii vor face un schimb se opinii legate de problemele cu care se confruntă ţările “exportatoare” de forţă de muncă.

Vineri, 17 mai, Teodorovici va prezida reuniunea Consiliului UE pentru Afaceri Economice şi Financiare (ECOFIN). Pe agenda reuniunii figurează subiecte precum Directiva privind structurile accizelor la alcool şi băuturi alcoolice, Directiva privind regimul general al accizelor, impozitarea serviciilor digitale, revizuirea listei UE referitoare la jurisdicţiile necooperante, Semestrul European.

Cele mai citite

Înscriere la facultate, înainte de absolvirea Bacalaureatului. Pentru cei care vor o carieră în dezvoltarea de jocuri video

BISM (Bucharest International School of Management) și Amber Studio, în colaborare cu prestigioasa Abertay University din Marea Britanie, pregătesc începând cu luna septembrie lansarea...

Anunțul zilei în Bundesliga! Xabi Alonso și-a decis viitorul: „Acesta este locul potrivit pentru mine”

Antrenorul spaniol Xabi Alonso a confirmat vineri, într-o conferință de presă, că va continua pe banca formației germane Bayer Leverkusen şi în sezonul viitor,...

1 din 2 elevi, victimă a bullyingului

Un procent covârșitor de elevi - 81% - afirmă că au fost martori ai situațiilor de bullying în școala unde învață, în vreme ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă