16.3 C
București
duminică, 17 martie 2024
AcasăEconomieDirectorul general al Companiei de Aeroporturi a demisionat

Directorul general al Companiei de Aeroporturi a demisionat

“În data de 16 ianuarie 2020, în cadrul şedinţei Consiliului de Administraţie al CNAB, s-a luat act de demisia înaintată de către domnul George Alexandru Ivan din funcţia de director general interimar”, se arată în comunicatul CNAB.

În urma acestei demisii, George Alexandru Ivan a intrat într-o perioadă de preaviz de 30 de zile, conform prevederilor contractului de mandat.

George Alexandru Ivan fusese numit director general interimar al CNAB în aprilie 2019.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Cea mai mare pensie din România a depăşit 19.000 de euro net

Cea mai mare pensie din România a depăşit valoarea brută de 100.000 de lei lunar, odată cu majorarea din luna ianuarie. După impozitare, valoarea...

Piedone, primarul Sectorului 5, și-a lansat candidatura pentru Primăria Capitalei. La Sectorul 5 își susține drept candidat fiul

Cristian Popescu Piedone, primarul Sectorului 5, și-a lansat oficial candidatura pentru funcția de primar al Capitalei, la alegerile din anul 2024. Piedone nu va beneficia...

Ultima zi de alegeri prezidențiale în Rusia. Pentru a masca absenteismul, propaganda Kremlinului anunță că rușii au votat online

Duminică dimineață, la începutul zilei a treia (ultima) de alegeri prezidențiale în Rusia, prezența fizică la urne depășea cu puțin 50 la sută din...
Ultima oră
Pe aceeași temă