Uniunea Europeană și-a propus să devină lider global în gestionarea și reciclarea deșeurilor, însă România este în continuare unul dintre cele mai slab performante state membre la acest capitol, explică EY.
Dar dincolo de ceea ce spune EY, care este situaţia în teren? Ministerul Mediului și-a asumat publicarea unui ghid cu recomandări pentru aplicarea modificărilor legislative introduse prin OUG 74/2018. Actul normativ nu este însă reglementat printr-un ordin de ministru, pentru a putea fi aplicat.
Ce recomandări aduce ghidul orientativ? În funcție de sistemul de colectare implementat, numărul de fracții colectate separat de firmele de salubritate poate varia de la două (umedă și uscată) la cinci (hârtie/carton, plastic/metal, sticlă, deșeuri verzi și deșeuri reziduale).
Oricare cititor din ţară poate să verifice aplicarea acestei cerinţe ieşind pe hol (dacă imobilul de tip bloc de locuinţe are tobogan) sau ieşind din bloc şi uitându-se cum se depozitează gunoiul, lângă clădire.
Rezultatul analizei elementare, vizuale, este simplu: nu există nici măcar două tobogane separate la fiecare scară, pentru fracţia umedă şi cea uscată, ca să nu mai vorbim despre cinci tobogane distincte. Ca să nu mai spunem că pentru sticlă nu poţi face, pur şi simplu, un tobogan în care să arunci, pentru că sticla se sparge. Sunt alte exigenţe.
Să presupunem însă că problema ar fi rezolvată. Câte maşini de gunoi sunt în ţară cu depozitarea distinctă pentru două sau pentru cinci fracţii? Să presupunem acum că există şi acestea, sau că au fost adaptate. Gropile de gunoi sunt un dezastru.
Pe 12 aprilie, „România liberă“ a publicat un articol despre reportajul făcut de Associated Press la groapa de gunoi Pata Rât (Cluj).
„Dacă ajungi pe dealurile din apropierea celui de-al cincilea cel mai mare oraș al României, Cluj-Napoca, muntele de gunoi se ridică la o înălțime egală cu cea a unui bloc de cinci etaje, emițând un miros pestilenţial și substanțe inflamabile despre care ecologiștii spun că otrăvesc solul“, arată AP.
De ce nu reuşim
Totuşi, de ce nu a reuşit România, în ultimii opt ani, să crească gradul de reciclare a deşeurilor peste 14%? Ţintele de reciclare au fost impuse de UE, în domeniul reciclării deșeurilor, încă din anul 2008 (când ţara noastră era membră UE de un an).
Obiectivul major este ca, până la 31 decembrie 2020, statele UE să atingă, cel puțin pentru deșeurile de hârtie, metal, plastic și sticlă provenind din deșeurile municipale, un nivel de pregătire pentru reutilizare și reciclare de minimum 50% din cantitatea totală de deșeuri generate.
Cu toate acestea, spune EY, conform Eurostat, România a înregistrat acum doi ani o rată foarte scăzută de reciclare a deșeurilor municipale: 14% (din care 7% la reciclarea materialelor și 7% la compostare), cu un procent în plus față de anul 2010. Pe undeva, sună ca şi cum şi acest procent în plus ar fi putut fi jucat din pix.
Ținând cont că eliminarea deșeurilor la groapa de gunoi ar trebui să reprezinte ultima alternativă de gestionare a deșeurilor, e alarmant că rata acesteia a ajuns până la 70%, în timp ce rata de reciclare stagnează de mai bine de opt ani.
Actele normative stipulează că autorităţile administraţiei publice locale au obligația să asigure, prin serviciile publice şi prin operatorii economici responsabili, luarea măsurilor de salubrizare a localităţilor. În 2011 a fost publicată Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor, ce impunea autorităților locale să asigure colectarea separată, cel puţin pentru hârtie, metal, plastic şi sticlă (deci patru dintre cele cinci fracţii pomenite mai sus).
Pubele frumos colorate avem
Așadar, obligația există de mai bine de şapte ani. Putem face abstracție de cunoscutele clopote colorate (care nu și-au dovedit însă utilitatea). La parterul unor blocuri au început să apară pubelele acestea, colorate în albastru și galben, ce permit colectarea separată a deșeurilor de hârtie și de plastic.
În vara anului trecut, Guvernul a mai emis OUG 74/2018, pentru a ușura implementarea legislației europene privind economia circulară, precum și punerea în aplicare a angajamentelor luate în fața Comisiei Europene.
S-au stabilit instrumentele economice necesar a fi implementate – „plătește pentru cât arunci“, răspunderea extinsă a producătorului, sistemul garanție-returnare și contribuția pentru economia circulară.
Totodată, responsabilitatea îndeplinirii condițiilor impuse de UE a fost transferată în seama primăriilor și a asociațiilor de dezvoltare intercomunitară (ADI). Dar foarte puține ADI sunt funcționale, iar infrastructura este slab dezvoltată, aşa că va fi aproape imposibilă punerea în aplicare în mai puțin de doi ani a unui sistem eficient de gestionare a deșeurilor.
La aproape un an de la apariția actului normativ ce definește modul în care va funcționa întregul mecanism de reciclare/valorificare a deșeurilor de ambalaje, există în continuare foarte multe semne de întrebare, iar piața reciclării deșeurilor de ambalaje este blocată, în așteptarea unor clarificări din partea autorităților.
Încă nu au descoperit maşina de dat bani
Primăriile sunt responsabile cu asigurarea salubrizării localităților. Ele ar trebui să asigure investițiile necesare pentru colectarea separată a deșeurilor reziduale și a celor reciclabile și actualizarea tarifelor în vederea integrării costurilor suplimentare apărute, observă EY.
Aceste fraze ascund un lucru foarte important: decenii la rând, blocuri foarte bune au stat în întreaga ţară răpănoase, nerecondiţionate energetic. Şi acum majoritatea sunt la fel, chiar dacă marile oraşe şi Capitala au un procent mai mare de blocuri refăcute pe exterior.
Preţul a fost unul electoral: primarii au făcut din asta un mod de a le spune locatarilor că trebuie să fie votaţi. Or, în cazul depozitării deşeurilor municipale pe cinci fracţii, acest vehicul electoral nu
funcţionează: e destul de neplăcut să spui apoi, în campanie: „Votează-mă, pentru că te-am obligat să arunci gunoaiele în cinci tobogane distincte!“. Ori poate: „Votează-mă, pentru că ţi-am spart planşeele de la casa scării două luni, ca să fac cinci tobogane“.
Morcovul şi băţul
Tarifele/taxele distincte defalcate trebuie comunicate beneficiarilor (populației și agenților economici) în vederea conștientizării importanței colectării separate a deșeurilor reciclabile, spun regulile. Concret, cetățenii care nu colectează corect deșeurile vor trebui să plătească tarife/taxe de 1,5 sau de două-trei ori mai mari față de cele stabilite pentru colectarea corectă.
Operatorul de salubritate va avea dreptul reîncadrării deşeurilor reciclabile, respectiv a biodeșeurilor, în deșeuri reziduale, cu aplicarea tarifului respectiv, deopotrivă cu sancțiunea mai sus amintită, dacă se constată un grad de impurificare a acestora mai mare de 25% pentru reciclabile, respectiv 10% pentru biodeșeuri.
„Suntem curioși cum va proceda firma de salubritate pentru a determina procentul respectiv, având în vedere că nu s-a stabilit o metodologie de calcul unitară la nivel național“, se întreabă EY. „România liberă“ a primit din Montreal (Quebec) transcriptul unei înştiinţări primite de la municipalitate de către toţi cetăţenii.
Cine nu respectă aceste reguli este amendat drastic. Până şi creanga tăiată din copac pe care o dai Salubrităţii trebuie să fie de anumite dimensiuni şi grosimi, pentru că altfel Salubritatea nu o poate prelucra şi, pur şi simplu, nu o ia.
LEGISLAȚIE
Paradoxul este că la acte normative, deci pe hârtie, suntem tari. Sunt în vigoare peste 20 de acte normative corespunzătoare domeniului deșeurilor. Legislația de mediu a început să prindă contur încă din anul 2005, cu adoptarea OUG 195/2005 privind protecţia mediului.
Numărul de fracții colectate separat de firmele de salubritate poate varia de la două (umedă și uscată) la cinci (hârtie/carton, plastic/metal, sticlă, deșeuri verzi și deșeuri reziduale).
