10.5 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăEconomieDeficitul de cont curent a crescut cu 16% în primele 8 luni

Deficitul de cont curent a crescut cu 16% în primele 8 luni

În ianuarie-august 2018, deficitul de cont curent a fost de 6,104 miliarde euro, potrivit datelor BNR.

Contul curent al balanţei de plăţi include sumele încasate şi cele plătite de România în relaţiile comerciale cu celelalte state. Principala componentă care contribuie la contul curent al balanţei de plăţi este comerţul exterior, puternic deficitar în cazul României. 

Deficitul comercial al României a avansat cu 20,8% în primele opt luni, la 10,85 miliarde de euro, arată datele publicate, recent, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Potrivit datelor BNR, balanţa bunurilor a consemnat, în ianuarie-august, un deficit de 10,9 miliarde euro, în creştere cu 2,08 miliarde euro faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Balanţa serviciilor a înregistrat un excedent mai mare cu 357 milioane euro, balanţa veniturilor primare a înregistrat un deficit mai mic cu 963 milioane euro, iar balanţa veniturilor secundare a înregistrat un excedent mai mic cu 215 milioane euro.

Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat 3,581 miliarde euro (comparativ cu 3,482 miliarde euro în perioada ianuarie – august 2018), din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat 2,582 miliarde euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă de 999 milioane euro.

În 2018, contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 9,41 miliarde euro, cu 3,45 miliarde euro mai mare faţă de anul anterior.

Cele mai citite

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...

Accident rutier pe DN2-E85, în județul Buzău. Două femei au ajuns la spital

Două femei în vârstă de 32 de ani şi 39 de ani au fost transportate de urgenţă la spital vineri, în urma unui accident...

Declarațiile lui Ştefan Târnovanu înaintea derby-ului cu Rapid

Ştefan Târnovanu, portarul liderului FCSB, spune că formaţia sa este favorită la câştigarea derby-ului de sâmbătă, cu Rapid, şi că este deja cu gândul...
Ultima oră
Pe aceeași temă