12.8 C
București
luni, 22 aprilie 2024
AcasăEconomieDeficitul bugetar de 7,16 la sută este în limite acceptabile, spune Consiliul...

Deficitul bugetar de 7,16 la sută este în limite acceptabile, spune Consiliul Investitorilor Străini

Deficitul bugetar general consolidat de 7,16 la sută este “în limite acceptabile la nivelul UE”, precizează un comunicat de presă difuzat de Consiliul Investitorilor Străini (FIC) din România.

Comunicatul a fost transmis după ce Parlamentul României a aprobat Legea bugetului de stat pe anul 2021.

“Consiliul Investitorilor Străini (FIC) salută adoptarea bugetului de către Parlament și consideră că acesta reflectă o viziune echilibrată și favorabilă relansării economice a României. Considerăm că elementele centrale ale construcției actualului buget sunt bine conturate prin estimarea realistă a veniturilor viitoare și încadrarea deficitului bugetar general consolidat (de 7,16%) în limite acceptabile la nivelul UE”, precizează comunicatul de presă transmis de FIC în seara zilei de 2 martie 2021.

“Un alt element important este alocarea a 5,5% din PIB pentru investiții, ceea ce arată o regândire în perspectivă a priorităților. Investițiile programate în acest an ating un maxim istoric, însumând 61,4 miliarde RON și pot juca rolul de catalizator în relansarea creșterii economice. În plus, bugetul prevede o alocare substanțială pentru contribuția statului la proiectele de investiții cu finanțare europeană (cofinanțări 2,9% din PIB), fiind un bun indicator pentru o absorbție mai mare a fondurilor și transmite un semnal pozitiv mediului de afaceri, ce încă resimte efectele generate de criza sanitară”, subliniază FIC.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Robe, toci și eșarfe – accesoriile perfecte pentru a-ți completa ținuta de absolvire

Fie că ești în clasa a XII-a sau în ultimul an de facultate, absolvirea este un moment special. Este un moment unic care marchează...

SAMEDAY anunță intenția de preluare a companiei de curierat Sprinter din Ungaria

Ca parte a strategiei de extindere a infrastructurii de livrare din regiune, SAMEDAY, compania care a introdus livrarea în easybox în piața din România,...

TikTok Lite ar putea fi suspendat în Europa, spun autoritățile de reglementare din UE

O caracteristică cheie a noii aplicații TikTok, TikTok Lite, ar putea fi suspendată în Uniunea Europeană dacă oficialii companiei nu aduc argumente cu privire...
Ultima oră
Pe aceeași temă