“Economia românească depinde de ceea ce se întâmplă în spaţiul economic european, de politica monetară a BCE; ratele de politică monetară de la noi, ratele de pe piaţă monetară internă sunt influenţate de condiţiile monetare externe; avem aici o faţetă a unei dominante a condiţiilor monetare externe asupra politicii monetare interne.
Această dominantă derivă din caracterul deschis al economiei autohtone, din integrarea în spaţiul economic al UE şi dimensiunea economiei autohtone.
Diferenţiale excesive de rate de politică monetară pot induce mişcări de capital destabilizatoare şi de aceea este necesară o calibrare adecvată a politicii monetare, ce are nevoie de susţinerea unei politici bugetare optime. Politica bugetară nu trebuie să practice deficite mari, mai ales că leul nu este monedă de rezervă”, afirmă economistul.
El menţionează că deficitele în creştere (de buget public şi de cont curent), întruchipate de deficite gemene, sunt rezultatul unei cereri interne în exces şi reclamă corecţii macroeconomice pe filiera bugetului public. Dăianu spune că aici apare o dominantă fiscală asupra politicii monetare interne care lesne poate fi supraîmpovărată.
“Economia României este singulară în regiune prin dimensiunea deficitului bugetar şi a celui de cont curent; execuţia bugetară arată un derapaj major în 2019 cu deficit cash anunţat de MFP la 4,4% din PIB (deficitul ESA probabil 3,8 – 3,9%) în timp ce deficitul de cont curent probabil a trecut de 5% din PIB anul trecut, concomitent cu o înrăutăţire a structurii finanţării sale.
Polonia şi Ungaria, cu care ne comparăm adesea, au balanţe externe mult mai solide. Iar Polonia a ajuns la surplus bugetar! România, care ţinteşte aderarea la zona euro, arată o fractură între vorbă şi faptă”, subliniază Dăianu, într-un articol publicat pe blogul Opinii BNR, citat de Agerpres.
Potrivit acestuia, politica monetară nu poate contracara cu eficienţă deficite mari ale bugetului public. BNR nu poate compensa prociclicitatea politicii bugetare decât într-o măsură limitată.
Aceasta, fiindcă ar putea accentua dezechilibre externe, ar fi afectată chiar stabilitatea financiară. Deficite bugetare şi de cont curent în creştere pun presiune pe piaţa valutară, pe leu, afectează stabilitatea monedei naţionale.
“Consolidarea bugetară este urgentă; ea trebuie să înceapă în 2020 prin aducerea deficitului bugetar cât mai aproape de 3% din PIB. Bugetul din 2020 este de cumpănă, întrucât construcţia pune jaloane pentru bugetele din 2021 şi 2022; fără măsuri credibile de ajustare, deficitul bugetar în 2020 s-ar duce spre 5% din PIB, iar în 2021 ar trece de 6%.
Aceste cifre invită la tot felul de scenarii rele pentru economia noastră. De aceea, este necesară, între altele, regândirea paşilor/calendarului de creştere de venituri personale (inclusiv pensii) din bugetul public.
Creşterea veniturilor fiscale este absolut necesară, fiind neîntemeiată teza că aşa ceva nu poate avea loc (reformele din Bulgaria şi Polonia arată că se poate). Dar este imprudent ca acest deziderat să stea la baza construcţiei bugetului public; execuţia şi consolidarea bugetară efectivă pot profita însă de venituri fiscale superioare”, arată Daniel Dăianu.
În opinia acestuia, noi reduceri de taxe şi impozite, având în vedere ”încordarea teribilă a bugetului public” şi urgenţa consolidării bugetare, sunt iraţionale.
“Măsuri macroprudenţiale (MPP) sunt necesare pentru a orienta dinamica creditului. Această aserţiune pare curioasă, având în vedere ponderea creditului privat intern de circa 27% din PIB (de la peste 37% în 2008) şi dinamica economică din ultimii ani. Dar să nu omitem că evoluţia creşterii economice a avut ca motor principal politica veniturilor.
Avem şi o externalizare a finanţării, în condiţiile în care economia autohtonă are o structură duală – grupuri mari ce se finanţează mult din străinătate şi IMM-uri care au acces dificil la finanţare şi recurg masiv la credit comercial”, menţionează Daniel Dăianu.
Potrivit economistului, condiţiile din economia mondială sunt extrem de neobişnuite, ceea ce produce incertitudini mari şi dileme aparent insurmontabile. Factorii de decizie dintr-o economie emergentă, precum cea a României, trebuie să fie prudenţi în politica macroeconomică, să nu tolereze deficite mari, să aibă grijă permanentă pentru o finanţare neproblematică a balanţei de plăti şi câştiguri de productivitate (competitivitate) şi să beneficieze de rezerve (buffere).
