10.5 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăEconomieDacia, record de vânzări la nivel global în primele 3 luni ale...

Dacia, record de vânzări la nivel global în primele 3 luni ale anului

Grupul Renault a publicat vineri rezultatele financiare și de vânzări pentru primele 3 luni ale anului, iar datele trecute în dreptul Dacia sunt îmbucurătoare.

Potrivit raportului oficial, Dacia a reușit să vândă 171.577 de vehicule la nivel global în primele 3 luni ale anului, în creștere cu 13.8% comparativ cu perioada similară a anului trecut. Rezultatul reprezintă un nou record absolut de vânzări în istoria mărcii de la Mioveni pentru primele 3 luni ale unui an.

Dintre cele peste 171.000 de vehicule, 160.825 de unități au fost reprezentate de modele de pasageri, în creștere cu 14.3%. Creșterile au fost mai temperate în privința vehiculelor comerciale, care au atins un prag de 10.752 de unități (+5.6%).

Așa cum este de așteptat, Uniunea Europeană este principala piață pentru Dacia, întrucât aici au fost comercializate aproape 127.000 de unități în primele 3 luni, în creștere cu 16.4%. Dintre acestea, 7.707 unități au fost comercializate pe piața din România.

Datele vin după un an 2017 în care marca româneasca a raportat de asemenea vânzări record de 655.000 de unități la nivel global. 

În ansamblu, Grupul Renault a raportat vânzări de peste 935.000 de unități în primele 3 luni ale anului, în creștere cu 4.8%. Francezii menționează în comunicatul de presă că vânzările din Europa au înregistrat o creștere de 2.8% datorită succesului reprezentat de noua generație Dacia Duster și de Renault Koleos.

Cele mai citite

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...
Ultima oră
Pe aceeași temă