30.2 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăEconomieCuc: Putem face autostrada Comarnic-Braşov cu bani de la bugetul statului

Cuc: Putem face autostrada Comarnic-Braşov cu bani de la bugetul statului

Aceasta întrucât plăţile se vor face pe măsură ce lucrările vor avansa, a declarat, marţi, ministrul de resort, Răzvan Cuc, într-o conferinţă de presă.

Aceasta după ce, duminică, premierul Viorica Dăncilă a anunţat că va cere Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) declararea acestui tronson proiect de importanţă naţională, pentru ca lucrările să fie accelerate.

“Hotărârea doamnei prim-ministru a fost o hotărâre şi o decizie foarte bună. Eu, în 2017, eram aici când am semnat contractul de proiectare şi execuţie pentru lotul de autostradă Râşnov-Cristian. Când l-am semnat, am avut intenţia de a da o ireversibilitate acestui proiect, care stătea de doi ani în sertarele companiei şi nimeni nu-l atribuia.

Eu am cerut o analiză foarte clară a celor de la companie şi iată că acum se lucrează. Tot atunci am avut dorinţa de a lansa acest tronson de autostradă din bani de la bugetul de stat”, a afirmat Cuc.

 

Cea mai rapidă variantă

Potrivit ministrului, aceasta este singura şi cea mai rapidă variantă pentru finalizarea proiectului.

“Trebuie să găsim o variantă curajoasă să facem acest proiect, iar eu cred că este vorba şi de asumare. Trebuie să găsim şi forma legală. Astfel că decizia doamnei prim-ministru a fost mai mult decât binevenită. Este un proiect matur, care poate fi lansat imediat în execuţie şi proiectare.

Sunt convins că introducerea acestei autostrăzi pe buget de stat va avea şansele cele mai mari să se finalizeze în perioada următoare. Nici impactul pe buget nu este mare, pentru că nu se dau toţi banii odată, ci treptat, pe măsură ce avansează execuţia”, a mai spus oficialul guvernamental.

 

Centuri la Comarnic şi Buşteni

Lucrările la centurile Comarnic şi Buşteni vor fi reluate, în aceste condiţii, susţine Răzvan Cuc.

În urmă cu două zile, premierul Viorica Dăncilă a declarat că, pentru a începe mai repede lucrările la autostrada Comarnic – Braşov, aceasta va fi scoasă din parteneriat public-privat şi va fi declarată de importanţă naţională la următoarea şedinţă a CSAT.

Dăncilă a menţionat că pentru construcţia acestei autostrăzi în parteneriat public-privat a fost primită o solicitare din partea unei companii chinezo-turce.

“Autostrada Comarnic – Braşov este în parteneriat public-privat, am avut solicitare din partea unei societăţi chinezo-turce, eu am hotărât, împreună cu colegii mei, să scoatem din parteneriat public-privat, iar în prima şedinţă de CSAT această autostradă să devină de importanţă naţională sau de infrastructură critică, astfel încât să putem să putem să demarăm cât mai repede lucrările pentru această autostradă.

Pentru că procedurile sunt, ştiţi foarte bine, birocraţia este destul de mare, procedurile sunt complicate, la noi s-a format această instituţie a contestaţiilor şi pentru a trece de toate aceste obstacole cred că soluţia este ca această autostradă să devină de importanţă naţională, astfel încât să începem construcţia cât mai repede, din fonduri guvernamentale”, a spus premierul.

Întrebată când ar putea începe construcţia autostrăzii, Dăncilă a arătat că va face o evaluare după momentul votului din CSAT.

Cele mai citite

Echipamente agricole esențiale pentru o fermă

Echipamentele agricole sunt indispensabile pentru o activitate prosperă. Acestea sunt necesare pentru optimizarea proceselor, precum și pentru obținerea unor producții de calitate, indiferent că...

Olaf Scholz, vizită în China: Nu fumăm toți cannabis în Germania

Cancelarul Olaf Scholz i-a asigurat luni pe studenții chinezi că nu vor fi nevoiți să fumeze cannabis dacă aleg să studieze în Germania, liderul...

Echipamente agricole esențiale pentru o fermă

Echipamentele agricole sunt indispensabile pentru o activitate prosperă. Acestea sunt necesare pentru optimizarea proceselor, precum și pentru obținerea unor producții de calitate, indiferent că...
Ultima oră
Pe aceeași temă