9.2 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăEconomieCu cât ne-au crescut salariile din 1990 și până azi

Cu cât ne-au crescut salariile din 1990 și până azi

Coeficientul de creştere a câştigurilor salariale medii nete pe economie în luna martie 2018, faţă de ianuarie 1990, a fost de 9.159,89, iar comparativ cu luna februarie 1992 a fost de 2.126,29.

Coeficientul este adus la cunoştinţa consiliilor judeţene şi locale, primăriilor, societăţilor comerciale şi unităţilor specializate în vânzarea locuinţelor, în conformitate cu prevederile Legii 112/1995, referitoare la vânzarea/cumpărarea locuinţelor naţionalizate.

Potrivit prevederilor Legii 112/1995 – Legea caselor naţionalizate – valoarea despăgubirilor care se acordă foştilor proprietari şi moştenitorilor acestora, pentru apartamentele nerestituite în natură, precum şi preţul de vânzare, sunt actualizate prin intermediul unor coeficienţi care “nu pot fi mai mici decât coeficientul de creştere a veniturilor salariale medii pe economie”.

Coeficientul de creştere a câştigurilor salariale medii nete pe economie este comunicat, de regulă, de INS în luna următoare trimestrului care s-a încheiat.

Cele mai citite

Dan Podaru: După destrămarea coaliției PSD – PNL la nivel de Capitală, trebuie retras și candidatul pentru Primăria Sectorului 1

Destrămarea coaliției PSD – PNL pentru Primăria Capitalei ar trebui să atragă după sine și schimbarea candidatului pentru Primăria Sectorului 1 din partea celor...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești a luat titlul de vicecampioană mondială la Campionatul Mondial de Robotică de...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești s-a încununat de succes, prin obținerea titlului de vicecampioni mondiali din cadrul...

Nicușor Dan va câștiga un nou mandat la Primăria Capitalei, estimează Ludovic Orban

"Nicușor Dan va câștiga un nou mandat la Primăria Capitalei", estimează deputatul Ludovic Orban, după ce Cătălin Cîrstoiu s-a retras din competiția pentru funcția...
Ultima oră
Pe aceeași temă