15.3 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăEconomieCrescătorii de animale cer Guvernului să îşi asume uciderea preventivă a porcilor...

Crescătorii de animale cer Guvernului să îşi asume uciderea preventivă a porcilor din gospodării

Ei le cer reprezentanţilor Ministerului Agriculturii să acţioneze preventiv asupra crescătorilor ce nu aplică normele de biosecuritate, potrivit unui comunicat al Asociaţiei Crescătorilor şi Exportatorilor de Bovine Ovine şi Porcine (ACEBOP).

“Din motive strict politice, Guvernul nu îşi asumă uciderea preventivă a porcilor din gospodăriile care nu aplică normele de biosecuritate din jurul marilor ferme – precum şi a porcilor mistreţi”, explică Asociaţia.

Fermierii din România, prin vocea dr. Mary Pană, medic veterinar şi preşedinte de asociaţie, aminteşte organizaţia, au încercat să transmită strigătul lor de alarmă asupra situaţiei din Olt şi Teleorman, unde fermierii sunt blocaţi de două luni şi nu pot livra porcii la abator din cauza focarelor care apar constant în gospodării. Nu ia nimeni o decizie, sunt blocate livrările fermelor şi atât”, arată un comunicat de presă ACEBOP, citat de Agerpres.

Fermierii din Olt, ce investesc sume importante pentru dezvoltarea afacerilor, sunt în incapacitatea de a-şi continua activitatea, din cauza cetăţenilor care ascund animalele în timpul controalelor.

 

Oltul este complet închis

“Oltul, de exemplu, este închis complet, trei ferme mari şi trei mai mici sunt blocate de două luni! Un exemplu concret din focar de pestă într-o gospodărie din Olt – porcii ucişi, imediat după plecarea organelor de control, gospodarul a populat din nou, fără respectarea legislaţiei. Pe cine încălzeşte o amendă, când astfel de practici blochează livrările şi în fermele mari sunt porci de 140 kg care se mănâncă între ei?”, întreabă retoric Asociaţia.

Aceasta dă exemplul unui „fermier care a avut curaj să investească şapte milioane de euro, să facă producţie”, care „stă cu poarta închisă şi nu poate livra la abator, pentru că autoritatea veterinară nu se oboseşte să ceară derogare la Bruxelles, în schimb îl ţine luni de zile închis, din cauza focarelor reapărute în gospodării”.

ACEBOP face din nou apel la ministrul Agriculturii şi la reprezentanţii ANSVSA să se ocupe de caz: nu există buget de reproducţie, pesta face ravagii, iar fermele de porci sunt în colaps.

Cele mai citite

Un bărbat a fost arestat după ce a amenințat că se aruncă în aer la consulatul Iranului la Paris

Poliția franceză a arestat un bărbat care a amenințat că se va arunca în aer la consulatul Iranului din Paris, dar la percheziție s-a...

PAOK-ul lui Răzvan Lucescu, eliminată din Conference League! Echipele calificate în semifinalele competiției

PAOK Salonic, echipă antrenată de românul Răzvan Lucescu, a ratat calificarea în semifinalele Conference League, după ce a fost învinsă de pe teren propriu...

Presa din Israel, despre presupusul atac asupra Iranului

Presupusul atac asupra Iranului ar trebui interpretat ca un avertisment adresat Teheranului cu privire la capacităţile ofensive ale Israelului şi ca un semn că Israelul...
Ultima oră
Pe aceeași temă