19.6 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăEconomieConducerea grupului Racova, acuzații la adresa lui Adrian Porumboiu

Conducerea grupului Racova, acuzații la adresa lui Adrian Porumboiu

Valeriu Cojocaru, director general al companiilor Comcereal Vaslui și Agrocomplex Bârlad, parte a grupului Racova, unul dintre cei mai puternici jucători agricoli din România, a prezentat cele mai importante măsuri de redresare și rentabilizare a companiilor AGRI din portofoliul grupului, de la momentul preluării lor efective, în 2015, de la fostul proprietar, Adrian Porumboiu.

În cadrul unei conferințe de presă desfășurate astăzi la București, managerul Racova Grup a explicat că, de la preluarea operațiunilor în urmă cu doi ani și jumătate, managementul actual a efectuat mai multe acțiuni în sensul redresării companiilor și aducerii lor în zona de profitabilitate. Printre altele, echipa actuală de management a redus semnificativ pierderile istorice înregistrate de companii, a achitat datorii de zeci de milioane de euro față de cei mai importanți creditori ai grupului, a eficientizat activitatea de afaceri, prin reorientarea activității spre domenii cu profitabilitate crescută și a realizat investiții în retehnologizarea companiilor.

Astfel, raportat la anul 2015, indicatorii economico-financiari ai grupului Racova arată că afacerea este pe calea cea bună, situația critică în care se aflau companiile în momentul vânzării lor fiind depășită.

Valeriu Cojocaru a declarat că au fost stinse datorii de peste 50 de milioane de euro, din cele peste 200 de milioane de euro cât a reprezentat datoria preluată în urma transferului de acțiuni de la fostul patron. Au fost achitate peste 80% din datoriile la instituțiile bancare, cei mai importanți creditori ai firmelor, dar și la alți creditori inclusiv datorii la bugetul de stat.

În acest moment, a punctat managerul, “activitatea grupului Racova este una solidă, fiind curățată de elementele toxice pe care le-am moștenit, și mă refer aici la noianul de datorii, contracte păguboase, creanțe neîncasate, detehnologizare, ca să nu mai amintesc de active și pasive raportate eronat.„

Ca exemplu, Cojocaru a menționat că, la societatea Comcereal Vaslui, scăderea pierderilor a fost de cca. 1 mil de lei, raportată la 2016. La celelalte companii ale grupului, cum sunt Agrocomplex Bârlad și SC R- AGRO SA Falciu, piederile cumulate au fost ajustate cu peste 12 mil lei.

În prezent, a completat Cojocaru, avem în exploatare 35 000 de ha teren agricol, plătim salariile a peste 400 de angajați, contribuim la bugetul național și cel local prin plata de impozite și taxe de peste 6 milioane de euro (28.047.500 lei). Am preluat un business îngropat în datorii, evitat de orice investitor și, în mai puțin de 2 ani, am făcut ca el să fie unul cu viitor. În ciuda multor piedici pe care unii încearcă să ni le pună, suntem gata să începem campania agricolă de primăvară și mizăm pe recolte foarte bune, astfel încât să ne consolidăm operațiunile.”

Managerul Racova Grup a mai explicat miza și istoricul conflictului, deja larg mediatizat, dintre conducerea actuală a grupului și fostul proprietar, Adrian Porumboiu. Valeriu Cojocaru a declarat că acuzațiile lansate de Porumboiu împotriva conducerii actuale par să aibă ca scop abaterea atenției de la posibilele ilegalități comise de fostul patron al Racova Grup, inclusiv cele legate de acordarea de subvenții APIA, dar și legate de alte nereguli financiare care au dus la prejudicierea gravă a companiilor deținute.

Cojocaru a afirmat: “După semnarea actelor de vânzare-cumpărare cu fostul patron, am avut parte numai de suprize neplăcute. Din acțiunile sale ulterioare, dar și din declararea de date false la momentul semnării contractului, nu pot decât să înțeleg că semnarea contractului și a actelor adiționale s-a făcut cu rea credință. Nu doresc să lansez acuzații către fosta conducere, dar atât eu cât și cei 423 de angajații vrem să fim lăsați să ne facem treaba, fără tentative de sabotare sau denigrare din partea domnului Porumboiu. Nu mă interesează dacă au fost sau nu spălați bani prin finanțarea unui clubului sportiv de fotbal. Nu e treaba mea să investighez posibilele ilegalități și nereguli care s-au petrecut la grupul Racova până la momentul vânzării de acțiuni operate în 2014. Aste e treaba autorităților abilitate ale statului român.”

Cele mai citite

Pentagonul va aloca 20 de miliarde de dolari pentru a dezvolta avionul de luptă NGAD

Forţele Aeriene ale SUA alocă aproape 20 de miliarde de dolari pentru a dezvolta avionul de luptă NGAD (Next Generation Air Dominance), înlocuitorul pentru...

Sectorul turistic se așteaptă la un 2024 puternic, analiză

Turismul internațional este așteptat să recupereze în 2024 pe deplin scăderile din timpul  pandemiei, estimările inițiale indicând chiar o creștere de 2% peste nivelurile...

Rusia cere o reuniune ONU pe tema atacului NATO asupra Iugoslaviei, de acum 25 de ani

Rusia a cerut organizarea unei reuniuni a Consiliului de Securitate al ONU care să discute atacul NATO asupra Iugoslaviei, din anul 1999. Cererea Rusiei ar...
Ultima oră
Pe aceeași temă