4.1 C
București
vineri, 29 noiembrie 2024
AcasăSpecialTribunalul Prahova: Petrotel Lukoil nu poate intra în insolvență

Tribunalul Prahova: Petrotel Lukoil nu poate intra în insolvență

Petrotel Lukoil Ploiești,  trimisă în judecată pentru spălare de bani, nu poate intra în insolvență, potrivit unei decizii a Tribunalului Prahova, relatează Agerpres. 

Potrivit portalului instanțelor de judecată, magistrații au admis, joi, propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel (PCA) Ploiești și au dispus luarea față de SC Petrotel Lukoil SA Ploiești a măsurii preventive a interdicției inițierii procedurii de dizolvare sau lichidare, pe o perioadă de 60 zile, începând cu data de 3 septembrie și până la data de 1 noiembrie inclusiv.

Citește și: Directorul Petrotel Lukoil Ploiești, Andrey Bogdanov, cercetat de DNA într-un nou dosar

Decizia nu este definitivă, putând fi contestată în termen de 24 de ore de la comunicare.

Dosarul Lukoil a fost trimis în judecată de procurorii PCA Ploiești la data de 3 august, în acest dosar fiind deferite justiției SC Petrotel Lukoil Ploiești, acuzată de spălare de bani, SC Lukoil Europe Holdings Bvatrium Olanda, acuzată de complicitate la folosirea cu rea credință a creditului societății și complicitate la spălare de bani, dar și șase persoane fizice, respectiv directorul general al Petrotel Lukoil Ploiești, Andrey Bogdanov, directori generali adjuncți din cadrul societății de la Ploiești—Alexey Voinstev, Olga Kuzina, Dan Dănulescu, un membru al Consiliului de Administrație al Petrotel Lukoil, Andrei Rață, și contabilul șef Dorel Duțu.

Citește și: Schema prin care Lukoil scoate din România miliarde de euro

Potrivit procurorilor, prejudiciul cauzat prin săvârșirea de către inculpați a infracțiunilor reținute în sarcina lor este în cuantum de 7.597.094.338,10 lei, echivalent a 1.766.766.125,10 euro.

Pentru recuperarea prejudiciului, au fost instituite măsuri asigurătorii asupra unui număr de 176.840.629 acțiuni la o valoare de 2,5 lei/acțiune, în valoare totală de 442.101.572,5 lei, a primelor de emisiune deținute de Lukoil Europe Holdings Bvatrium Olanda, acționar majoritar în cadrul SC Petrotel Lukoil SA Ploiești, în valoare totală de 1.880.931.388 lei, asupra conturilor deținute de Petrotel Lukoil Ploiești la RBS Bank Olanda, precum și a sumelor ce se vor vira ulterior, până la concurența sumei 2.007.103.675,74 euro, echivalent dolar SUA.

Citește și: Președintele Lukoil a solicitat audiență la Cotroceni, după sechestrul record dispus de DNA. Iohannis nu are voie să ofere astfel de audiențe

Măsuri asiguratorii au fost instituite și asupra conturilor deținute de terțul acționar majoritar al Petrotel Lukoil Ploiești, Europe Holdings Bvatrium Olanda, la City Bank Londra, până la concurența sumei de 2.007.103.675,74 euro, echivalent dolari SUA.

 

Cele mai citite

Seară regală dedicată Curajului Civic. Campioni și Eroi: Curaj, Performanță, Civism

Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei române a găzduit, joi seară, în Sufrageria de Stat de la Palatul Regal, o seară dedicată curajului civic. În cadrul...

Seară regală dedicată Curajului Civic. Campioni și Eroi: Curaj, Performanță, Civism

Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei române a găzduit, joi seară, în Sufrageria de Stat de la Palatul Regal, o seară dedicată curajului civic. În cadrul...
Ultima oră
Pe aceeași temă