20.8 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialRusia şi China nu s-au înțeles încă în privința livrărilor de gaze

Rusia şi China nu s-au înțeles încă în privința livrărilor de gaze

Preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său chinez, Xi Jinping, au semnat, marţi, la Shanghai, mai multe acorduri bilaterale, dar nu şi cel referitor la livrările de gaze ale Gazprom, relatează Bloomberg, conform Mediafax

Discuţiile vor continua, cele două ţări sunt interesate de un compromis, a declarat directorul general al Gazprom, Alexey Miller.

Oficiali ruşi au declarat înainte de întâlnirea celor doi preşedinţi că părţile sunt foarte aproape de un acord, la peste 10 ani după începerea discuţiilor.

Subiectul divergent este cel al preţului, chiar dacă acordul era considerat probabil, având în vedere sancţiunile comerciale şi financiare cu care se confruntă Putin din partea Statelor Unite şi Uniunii Europene, după anexarea Crimeei.

Cele două ţări discută preţul, iar acordul ar putea fi convenit în orice moment, a declarat purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, după întâlnirea de marţi dintre preşedinţii Rusiei şi Chinei.

Gazprom, cel mai mare producător de gaze la nivel mondial, intenţiona ca acordul cu China National Petroleum (CNBC) să fie semnat în timpul vizitei lui Putin în China.

China, cel mai mare partener comercial al Rusiei, cu schimburi în valoare de 94,5 miliarde de dolari anul trecut, este singura ţară din Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite care nu a sancţionat acţiunile lui Putin în Ucraina.

Gazprom vrea să construiască un gazoduct în valoare de 22 de miliarde de dolari către China, care să transporte anual 38 de miliarde de metri cubi de gaze. Compania ar putea începe să livreze gaze în China în 2019 sau 2020, a declarat în martie ministrul rus al Energiei, Alexandr Novak.

Această cantitate de gaze este aproape un sfert din consumul actual al Chinei şi circa 10% din cererea estimată până în 2020, a arătat Gordon Kwan, director pentru cercetări în domeniul petrolului şi gazelor la Nomura International Hong Kong.

Pentru Gazprom, cantitatea este egală cu aproximativ 20% din livrările de gaze destinate Europei, cea mai mare piaţă de export a companiei.

Acordul a fost amânat întrucât Rusia vrea să utilizeze contractele de vânzare de gaze în UE ca preţ de referinţă, în timp ce China a propus un preţ mai mic, bazat pe importurile pe care le efectuează din Asia Centrală.

Preţul mediu al gazelor livrate de Gazprom în Europa a fost anul trecut de 380,5 dolari pentru o mie de metri cubi.

Compania de brokeraj CLSA estimează un preţ al gazelor care vor fi livrate Chinei de 335-350 dolari pentru o mie de metri cubi.

Acest preţ ţintă, echivalent cu aproape 400 de miliarde de dolari pentru un contract pe termen de 30 de ani, este apropiat de cel al importurilor de gaze din Turkmenistan.

Criza din Ucraina va determina guvernul rus să vrea să semneze un acord prin care să convingă Europa şi Statele Unite că sancţiunile nu vor ţine în loc economia Rusiei, a declarat Chris Weafer, fondator al companiei de consultanţă Macro Advisory în Moscova.

"Kremlinul este nerăbdător să arate politicienilor din Uniunea Europeană, companiilor occidentale şi audienţei interne că nu este restricţionat de ameninţarea sancţiunilor şi are numeroase posibilităţi de colaborare cu China", a spus Weafer.

Purtătorii de cuvânt al CNPC şi Gazprom au refuzat să comenteze.

Acţiunile Gazprom au scăzut cu până la 2,7% la bursa din Moscova.

Cele mai citite

Imagini șocante cu soldații israelieni: se joacă cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene

Imaginile prezentate public şochează, pe fondul ofensivei israeliene pe care IDF o poartă din Gaza de câteva luni, ca răspuns la atacurile din 7...

Un bărbat din Harghita a găsit un proiectil și două cartușe în curtea casei

Un bărbat dintr-un sat din Harghita a sunat miercuri seara la 112 și a anunțat că a găsit în curte în urma unor săpături,...

Burse de reziliență pentru elevi. Condițiile în care se acordă

Ministerul Educației (ME) a lansat în consultare publică Metodologia de acordare a burselor pentru anul școlar 2024 – 2025. Principalele noutăți sunt: Bursele de merit și...
Ultima oră
Pe aceeași temă