13.2 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialÎn ce ape se scăldă "peştele cel mare", Dinu Patriciu: Despre investiţii,...

În ce ape se scăldă “peştele cel mare”, Dinu Patriciu: Despre investiţii, presă şi insule exotice

Enumeră sutele de milioane de euro pe care le-a investit sau le va investi, aşa cum înşiruim noi, muritorii de rând, zilele până la salariu. Atunci când este întrebat despre mult trâmbitatul faliment al trustului de presă Adevărul Holding şi datoriile din jurul lui, despre cum s-a transformat dintr-un “petrolist respectabil” în “băcan” sau despre retragerea pe insule exotice, răspunde, destul de iritat, dar cu un zâmbet cinic în colţul gurii: “toti cei care vorbesc în diferite ziare sau bloguri despre falimentarea trustului de presă sau decăderea mea la stadiul de “băcan” pentru că am deschis lanţul de băcanii Mic.ro, vor doar să prindă “pestele cel mare”- adică pe mine”, spune unul dintre cei doi români aflaţi în topul miliardarilor lumii realizat de revista americană Forbes.

“Nu pot sa stau sub palmier”

Trecând la lucruri “mai serioase”, Patriciu pune pe tapet lista domeniilor în care îşi va concentra investiţiile viitoare: energie alternativă, imobiliare (că doar e arhitect de profesie!), investiţii financiar-bancare, media şi – doar ca investitor, nu şi pe parte de management – in retail. “Nu pot şi nu ştiu să stau sub palmier, ci să fac afaceri. În momentul de faţă am o expunere de 600 de milioane pe piaţa din România pe care, alături de Germania, mă voi concentra pe viitor”, mai spune fostul proprietar al Rompetrol.

Cine îi “mănâncă” energia miliardarului

Deşi are afaceri în diverse domenii, Patriciu recunoaşte că “marea sa dragoste” rămâne energia, de data asta, cea alternativa, pe care o consideră ca având cel mai mare potenţial pentru viitor. “Afacerile cu energie îmi consumă cea mai mare parte din propria energie”, glumeste Patriciu.

Omul de afaceri deţine acţiuni în două companii din domeniul energiei “eco”: un producător olandez de turbine eoliene şi o fabrică de celule fotovoltaice din Marea Britanie.

Patriciu mai mizează şi pe Marexin, o firmă care a investit zeci de milioane de dolari în exploatarea nămolului sapropelic din perimetrul Mării Negre.  Acest tip de nămol ar putea deveni intr-o zi o alternativă fiabilă la hidrocarburi.

Băcăniile şi pieţele lui Patriciu vor fi listate la bursă

Deşi retailul este un domeniu în care se implică doar “din fată” – adică cu numele şi banii -şi puţin spre deloc pe partea de management, Patriciu are planuri mari cu bacaniile Mic.ro şi “pietele” Macro: deschiderea a 2.300 de băcanii de cartier Mic.Ro, dar şi a 150 de magazine Macro.

Grupul Mercadia Holland, controlat de Dinu Patriciu, a inaugurat ieri, la Braşov, primul magazin din reţeaua MACRO, care va avea peste 100 de unităţi la finele acestui an.

Magazinul, reamenajat pe locul fostului magazin de discount MiniMax-reţea cumpărată de Patriciu la « un preţ ieftin », a însemnat o investiţie de jumătate de milion de euro. „Brasovul se află în vârful triunghiului de aur, care este mai este format din Piteşti şi Bucureşti. În cele trei oraşe, se vând 60% din produsele de retail din Romania”, explică Patriciu decizia de a începe în Braşov extinderea Macro.

Acesta a mai adăugat ca va face parteneriate cu producătorii români şi va aduce în magazine mărfuri autohtone. “Peste un an aş vrea să spun că sunt zeci de mii de producători care ne livrează – peste 90% dintre produse să fie autohtone, iar preţul va fi acolo unde îi este locul”, a mai precizat omul de afaceri.

Miliardarul a mai spus ca economia românească nu este una vestică, ci răspândită dintr-o cultură a Mării Negre, de tip bazar. „In măsură în care vom recunoaşte acest lucru, îl vom putea folosi ca pe o calitate, iar acest lucru va duce la prosperitate şi la succesul unei astfel de afaceri”, a crede Patriciu.

Patriciu susţine că Mic.Ro va începe să aducă profit de anul viitor, atunci când se împlinesc doi ani de la deschiderea primei unităţi, la sfârşitul lui aprilie 2009. “Vreau să listez compania pe o piaţă semnificativă”, a mai spus Dinu Patriciu.

Nu mai face investiţii în rezidenţiale

O creştere a pieţei imobiliare este posibilă, în opinia omului de afaceri Dinu Patriciu, doar atunci când preţul de bază al unei locuinţe va fi de 200-300 de euro/mp, echivalentul salariului mediu din România. „In următorii 5 ani nu voi mai investi sub nicio formă în sectorul rezidential”, spune Patriciu.

De curând, miliardarul şi-a a decis să-şi vândă şi proprietăţile din Suedia. Portofoliul suedez Karolinen Fastigheter AB cuprinde şapte clădiri de birouri în Karlstad, ale căror suprafaţa depăşeşte 75.000 mp. Dinu Patriciu Global Properties (DPGP), compania care are active imobiliare de 1,3 miliarde de euro a anunţat vânzarea proprietăţilor Karolinen Fastigheter AB Sweden către Hemfosa Fastigheter.

Noul proprietar este o companie suedeză specializată în achiziţia, deţinerea şi gestionarea de proprietăţi imobiliare. “Investitia din Suedia ajunsese la maturitate şi era normal să o vând. În urmă tranzacţiei am câştigat de 9 ori mai mult decât am platit”, mai spune omul de afaceri.

Patriciu a mai vândut nişte proprietăţi şi în Franta şi Olanda, urmând să se concentreze pe Germania şi România – unde susţine ca a mai achzitionat nişte clădiri de birorui despre care însă nu vrea să dea detalii. “In Franta mi-am multiplicat de 6 ori investiţia iniţială, iar în Olanda de 11 ori”, completează fostul şef Rompetrol.

Îşi deschide televiziune şi radio

Omul de afaceri Dinu Patriciu susţine că investiţiile în piaţa media vor fi profitabile după depăşirea perioadei de criză, şi s-a decis să-şi extindă trustul media cu o televiziune şi un radio. “Adevarul va supravieţui crizei, chiar ne vom dezvolta. În următoarele luni vom deschide Adevărul TV, şi avem în plan şi un post de radio”, declară miliardarul.

În plus, Patriciu va cere bani pe Adevărul de seară, publicaţie care până acum se distribuia gratuit.

Citeste mai mult: Patriciu, pe urmele lui Vântu şi Voiculescu: În câteva luni, ne vom uita la Adevărul TV

Cele mai citite

România deschide dosare penale pentru spectacolele pirotehnice de pe stadioane; Ungaria se mândrește cu ele. FOTO

În țara noastră, introducerea de articole pirotehnice pe arenele sportive este interzisă, iar președintele FC Rapid București, Daniel Nicolae, și un lider galeriei giuleștene...

Polonia va trimite trupe militare la Jocurile Olimpice de la Paris

Ministrul polonez al apărării a anunțat joi că țara sa va trimite întăriri militare, potrivit flashscore.ro. "Forțele armate poloneze se vor alătura coaliției internaționale...

Oamenii de știință din Israel au făcut o descoperire remarcabilă legată de o supernovă

În urmă cu aproximativ 20 de milioane de ani, într-o galaxie nu foarte îndepărtată, o stea de mari dimensiuni a explodat şi a trimis...
Ultima oră
Pe aceeași temă