15.3 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialGuvernul a încasat de la producătorii de gaze doar 25-30% din veniturile...

Guvernul a încasat de la producătorii de gaze doar 25-30% din veniturile estimate la început de an

Guvernul a încasat doar 25-30% din veniturile estimate la început de an să fie atrase de la companii cu venituri suplimentare prin liberalizarea preţului la gaze, dar speră să obţină sume mai mari pe final de an, când consumul este mai mare comparativ cu perioada de vară, afirmă ministrul Finanţelor, citat de Mediafax.

“La începutul anului s-a făcut o estimare de încasări din veniturile companiilor energetice de 230 milioane lei, dar veniturile nu s-au realizat decât undeva la 25-30%”, a spus ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu.

El a adăugat însă că speră ca pe finalul anului să fie atrase sume mai mari din impozitul pe veniturile suplimentare obţinute de către companiile energetice ca urmare a liberalizării preţului la gaze, având în vedere că, faţă de perioada de vară, consumul de gaze este mai mare în ultimul trimestru.

La începutul acestui an, Guvernul a decis că, în intervalul 1 februarie 2013-31 decembrie 2014, va suprataxa cu 60% companiile care derulează activităţi de extracţie şi vânzare a gazelor naturale din România, inclusiv din perimetrele din Marea Neagră, taxă aplicată la veniturile suplimentare obţinute ca urmare a dereglementării preţurilor din sector.

Taxa reprezintă 60% din veniturile suplimentare, din care se deduc redevenţele aferente acestor venituri, precum şi investiţiile în segmentul upstream, fără a depăşi 30% din aceste venituri suplimentare.

Conform cifrelor prezentate atunci, Guvernul estima pentru acest an încasări suplimentare de 273,5 milioane lei din taxa pe aceste venituri, încasări care să crească anul viitor la 1,1 miliarde lei.

Producţia internă de gaze naturale este asigurată aproape în totalitate de companiile OMV Petrom şi Romgaz Mediaş.

Companiile care produc petrol şi gaze naturale plătesc în prezent redevenţe cuprinse 3,5% şi 13,5% din producţie, în funcţie de tipul zăcămintelor de hidrocarburi. Aceste niveluri ale redevenţelor au fost fixate în 2004 şi sunt valabile până în decembrie 2014, fiind stabilite prin contractul de privatizare a companiei Petrom cu grupul austriac OMV.

Cele mai citite

Diversitatea ochelarilor: opțiuni remarcabile care îți atrag atenția

În căutarea perechii perfecte de ochelari, oamenii descoperă o gamă largă de opțiuni care depășesc simpla corectare a vederii. Dincolo de funcționalitatea lor esențială,...

Dan Podaru candidează din partea PER la funcția de primar al sectorului 1

Fostul consilier local Dan Podaru va fi candidatul Partidului Ecologist Român pentru funcția de primar al sectorului 1, după ce formațiunea sa politică, Alianța...

De ce reconstrucția incluzivă a Romilor din Ucraina postbelică va fi o palmă pentru Putin

Acesta s-ar putea să nu pară momentul potrivit pentru a vorbi despre Romii din Ucraina. Conducerea țării se luptă să mențină sprijinul aliaților cheie....
Ultima oră
Pe aceeași temă