19.6 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialEvoluţia companiilor implicate în afacerea Microsoft - EADS

Evoluţia companiilor implicate în afacerea Microsoft – EADS

Firmele implicate în dosarul penal Microsoft- EADS au cunoscut prosperitatea din momentul în care au intrat în afacerile cu statul.

Scop Computers a fost deţinută până în 2010 de un anume Alexandru Vişan. Acesta şi-a vândut pachetul majoritar de acţiuni către ABC DATA din Polonia pentru 5 milioane de dolari. După numai doi ani, Alexandru Vişan şi-a răscumpărat firma şi a plătit  grupului polonez ABC Data suma de 477.066 euro pentru un pachet de 51% din acţiunile distribuitorului de produse IT&C Scop Computers, potrivit unui document publicat de companie în Monitorul Oficial. Scop Computers a intrat în insolvenţă în luna aprilie 2012 pe fondul unei anchete a Fiscului într-un dosar de suspiciune de fraudă prin neplata TVA şi avea datorii totale de aproape 36 mil. euro. În 2011 Scop a avut afaceri de 30,6 mil. euro, în scădere cu 60%, şi o pierdere netă de 6,8 mil. euro, potrivit datelor de la Finanţe. În prezent firma se află  în reorganizare judiciară. Potrivit Ministerului Finanţelor, începând cu anii 2000 cifra de afaceri a crescut de la 18 milioane de lei la aproape cinci sute de milioane până în anul 2010. Cu toate aceste creşteri spectaculoase firma a fost anchetată de fisc în 2012 pentru evaziune fiscală de peste 50 de milioane de euro.

Afaceri cu statul şi legăturile cu SIE

Ion Coltan, Dragoș Stan  și Alexandru Vișan sunt trei dintre acționarii firmelor SCOP Computers și Net Consulting, fiecare dintre ei fiind administrator pe rând la cele două firme.

În perioada 2000-2004, cei trei, prin intermediul companiilor pe care le controlau, au primit din partea instituțiilor statului contracte de peste 50 de milioane de euro, potrivit presei centrale. Net Consulting și Scop Computers  au fost principalii  furnizori de servicii IT în perioada guvernării Năstase pentru Institutul Naţional de Statistică, Ministerul Industriei și Resurselor, Compania Națională Administrația Porturilor Maritime, Banca Națională a României, Primăria Constanța sau Hidroelectrica, Inspecția Muncii, Oficiul Național al Registrului Comerțului, Curtea de Conturi sau Biroul Român de Metrologie Legală, Rafo Oneşti. BCR, CEC şi alte firme aflate în subordinea statului. În anul 2004, Net Consulting a primit de la INS un  contract de un milion de euro pentru asigurarea echipamentelor  necesare desfășurării alegerilor locale. Cu ocazia alegerilor generale, cei trei  oameni de afaceri au mai primit alt million de euro.

 Cei trei, în asociere, au asigurat echipamente și pentru alegerile europarlamentare din anul 2007 și pentru mai multe alegeri locale.

În caracatița de firme pe care au creat-o s-au asociat cu Victor Macri în firma Special Media SRL. Victor Macri a devenit directorul de marketing de la SCOP Computers. De menționat că Victor Macri este fiul fostului general de Securitate Emil Macri, șeful Direcției a II-a de contraspionaj economic a Securității, specializat în înăbușirea revoltelor (inclusiv a revoltelor din 1977 și 1987). Macri a fost arestat și închis după revoluție, dar nu a mai apucat sfârşitul procesului pentru că  a murit în aprilie 1991.

Caracatiţa lui Claudiu Florică

Procurorii DNA spun că cel care s-a ocupat de şpăgile din contractul Microsoft este Claudiu Florică. Biroul acestuia se află pe strada Știrbei Vodă, chiar în fața sediului DNA. Mai multe firme care apar în  dosarul Microsoft sunt controlate de Claudiu Ionuţ Florică printr-o reţea de offshore-uri, cum ar fi DIM Soft, Abacus Systems & Solutions SRL şi Abacus Telcon. Toate acestea s-au reunit, la începutul anului, într-o singură firmă: Synotech Global Services România.

DIM Soft a fost preluată în 2009 de concernul elveţian D-Con.Net şi administrată de Claudiu Ionuţ Florică. Din mai 2012, Dim Soft a trecut în proprietatea off-shore-ului cipriot Lisaos Ventures Limited, dar îşi păstrează administratorul. Din ianuarie 2014, Dim Soft îşi schimbă numele în Synotech Global Services România.

O altă firmă unde Florică a fost acţionar şi administrator este Abacus Systems & Solutions SRL, de unde s-a retras şi şi-a vândut acţiunile offshore-ului Lisaos. Prin Abacus Systems, Claudiu Ionuţ Florică a controlat şi firma Abacus Telcon. Cele două firme au fuzionat prin absorbţie în februarie 2014 şi au fost preluate de Synotech Global Services România.

Cifrele de afaceri ale firmelor din România sunt, potrivit datelor oficiale, de ordinul sutelor de milioane de lei. Majoritatea au cunoscut o adevărată explozie începând cu anul 2003.   

 

Cele mai citite

Welkins: Excelență în siguranță și inovație pentru clădiri

În lumea modernă, unde siguranța, accesibilitatea și iluminarea sunt priorități esențiale, compania Welkins Fire Protection Solutions SRL se remarcă ca un lider în furnizarea...

În Rusia circulă zvonuri că doi suspecți implicați în atentatul de la Moscova au murit în arest

Doi dintre suspecții pe care Rusia i-a reținut după atacul terorist de la Moscova, din 22 martie, ar fi murit în arest. Acest zvon este...

Premierul Ciolacu anunță că programul supermarketurilor NU se modifică în weekend

Supermarketurile nu se închid în weekend și nici nu vor avea program modificat. Premierul Marcel Ciolacu anunță că nu este benefică această măsură. „Vreau să...
Ultima oră
Pe aceeași temă