11.7 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialControlorii de trafic, salariaţi de lux ai statului român, ameninţă cu greva...

Controlorii de trafic, salariaţi de lux ai statului român, ameninţă cu greva generală

Plătiţi în medie cu 4.719 de euro lunar, cu aproape 1.000 de euro peste media colegilor lor din UE, controlorii de trafic din România, grupaţi în cadrul ROMATSA, regia de dirijare a traficului, ameninţă cu greva alături de ceilalţi sindicalişti.

Controlorii de trafic din România şi ceilalţi salariaţi ai ROMATSA – regia naţională de dirijare a traficului aerian, membri ai sindicatului, ar putea intra în grevă generală dacă discuţiile ce se poartă cu Ministerul Transporturilor pe tema noului Contract Colectiv de Muncă, valabil pentru acest an, nu se vor solda cu rezultate pozitive.

Ameninţarea a fost formulată, miercuri, de angajaţi ROMATSA aflaţi într-o grevă de avertisment ce a durat de la ora 11.00 la ora 13.00.

Protestul de miercuri a adus neîncasări de 250.000 de euro fără a fi luate în calcul solicitări din partea companiilor aeriene sau pasagerilor, a spus tot ieri Ion Aurel Stanciu, director general al regiei. Marcel Pârvu, preşedinte al Consiliului de Administraţie ROMATSA, şi-a dat demisia, rămânând doar membru al CA.

Liderul sindical Gabriel Tudorache a declarat că 17 curse, respectiv 33% din cele care trebuiau să decoleze sau să aterizeze la Aeroportul Internaţional “Henri Coandă” Otopeni, au fost oprite în prima oră de protest, iar în a doua oră, aproximativ 52% din zboruri au fost afectate de greva de avertisment.

Dacă conducerea regiei susţine că a acceptat toate revendicările sindicaliştilor ce sunt conforme cu legislaţia, sindicaliştii acuză conducerea ROMATSA de corupţie şi de lipsa dorinţei de a încheia un contract colectiv de muncă.

“Conducera Romatsa ne-a împins la un astfel de gest, după opt luni de stres, de nervi, de incertitudini şi falsuri, nimeni nu ne aude. De la 1 iulie, nu mai avem contract colectiv de muncă, iar presiunile şi ameninţările la adresa angajaţilor, a reprezentanţilor sindicali, în principal, continuă. Ce se întâmplă acum depăşeşte orice limită normală. Corupţie, minciună, căpuşare, o bătaie de joc la adresa noastră şi a pasagerilor. Ne scuzaţi, dragi călători, dar vrem să se facă dreptate, vrem să fim cu toţii liberi şi în siguranţă. Se pare însă că, din păcate, singura armă care ne-a mai rămas pentru a ne auzi cineva este greva de avertisment”, a spus Gabriel Tudorache, lider sindical.

Ce vor sindicaliştii?

Sindicaliştii deţin o listă cu 14 revendicări la care conducerea regiei nu a răspuns pozitiv. Multe sunt tehnice, însă sunt destule revendicări ce ar face ca majoritatea salariaţilor din România să jinduiască un loc de muncă la ROMATSA. Sindicaliştii cer ca prin noul CCM să fie acceptate Concedii de Odihnă Suplimentare (COS) de 12 zile pentru anumiţi angajaţi, indemnizaţii de concediu cifrate în jurul a 1.000 de euro pentru sejururi cuprinse între 7 şi 12 zile. Pentru angajaţii controlori de trafic cu vârstă cuprinsă între 55 de ani şi vârsta de pensionare sindicaliştii cer posibilitatea mutării acestora pe funcţii neoperative pentru care să fie plătit un salariu de cel puţin 70% din cel încasat anterior. Sindicaliştii mai cer secret absolut asupra CCM, cu adoptarea unor sancţiuni pentru cei care deconspiră termenii CCM, precum şi măriri ale diferitor coeficienţi folosiţi la calculul drepturilor salariale.

Cât câştigă un controlor de trafic

Sumele încasate de controlorii de trafic, dar şi de ceilalţi angajaţi ai regiei sunt absolut secrete şi pot fi estimate doar pe baza unor informaţii colaterale precum bugetul ROMATSA, aprobat de către Ministerul Transporturilor, sau informaţiile Institutului de Statistică. Calcule efectuate de Zf.ro arată că un controlor de trafic aerian câştigă, lunar, aproximativ 21.000 de lei net (4.751 euro pe lună), de 12 ori mai mult decât angajaţii din România care sunt plătiţi la nivelul salariului mediu pe economie, potrivit celor mai recente date oferite de către Institutul Naţional de Statistică (INS). O notă de control a Guvernului de anul trecut arăta că în perioada 2010-2013 cel mai mare salariu brut anual a fost de peste 698.000 de lei,  iar cel mai mic a depăşit 20.000 lei. Controlorii de trafic, respectiv categoria de personal ROMATSA ce este cea mai bine plătită, dar care reprezintă aproximativ o treime din totalul personalului, au salarii comparabile cu cele ale colegilor lor din UE. Potrivit Eurocontrol, salariul mediu net lunar al unui controlor de trafic este de 3.750 de euro, la care se adaugă sporuri pentru controlorii ce au copii în familie, pentru cei care lucrează în schimburi prelungite sau care provin din alte ţări decât cele în care muncesc.  

Cele mai citite

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă