11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialCe aşteptări are Poşta Franceză de la piaţa românească

Ce aşteptări are Poşta Franceză de la piaţa românească

Compania DPD România, al cărui acţionar majoritat este GeoPost, subsidiară a Poştei Franceze (La Poste) a încheiat anul 2010 cu o cifră de afaceri de peste 30 milioane lei şi o cotă de piaţă de 6%. Pentru acest an, compania o creştere de 25% a afacerilor pe piaţa locală.

“Anul 2010 a fost pentru noi unul al consolidării poziţiei DPD pe piaţă. Investiţiile în implementarea întregului know-how de grup şi în adaptarea proceselor tehnlogice şi sistemelor informatice DPD la cerinţele specifice pieţei din România au avut impact direct în creşterea vânzărilor. În prezent, dispunem de cel mai transparent şi performant sistem de calcul al costurilor care le oferă clienţilor  predictibilitate maximă în stabilirea bugetelor.”, declară Lucian Aldescu, CEO al DPD România.

În primele trei luni ale anului, compania a raportat o cifră de afaceri de 8,16 milioane lei, în creştere cu 28% faţă de cea realizată în primul trimestru al anului trecut.

Dynamic Parcel Distribution România este una dintre cele mai mari companii active pe piaţă locală de coletărie şi curierat expres şi se număra printre primii cinci jucători pe piaţă de profil din România.

“Incepand din 2009 şi până în pezent piaţa de curierat locală a scăzut cu până la 25%, pe fondul recesiunii. Pentru anul acesta aşteptăm o stagnare a pieţei la valoarea de circa 160 milioane de euro”, a declarat Lucian Aldescu.

În acest sens, a fost alocat un buget de investiţii de 500.000 euro care va fi utilizat pentru dezvoltarea capacităţilor logistice, automatizare şi implementarea de noi servicii. “Vream să deschidem un nou hub în Cluj şi suntem în discuţii şi pentru extinderea în Republica Moldova”, a mai spus Aldescu.

Acesta a mai declarat că o mare problemă a pieţei de curierat este blocajul financiar cauzat de întârzierea plăţilor pentru serviciile de curierat. “Companiile cu care lucrăm negociază extinderea termenului de plată chiar şi până la 60 de zile.În topul celor care întârzie plăţile sunt companiile farma, dar şi companii mari din alte domenii”, a mai adăugat şeful DPD România.

DPD este unul dintre liderii internaţionali ai serviciilor de coletărie şi curierat express, fiind numărul doi în Europa pe piaţa de profil.

DPD operează în peste 800 de locaţii în 40 de ţări, având 24,000 de angajaţi (include francizori) şi peste 26.000 de vehicule.

Grupul francez GeoPost, o subsidiară aflată în proprietatea La Poste, deţine majoritatea acţiunilor DPD (83,32 % acţionariat). Acţionarii minoritari sunt DPD Systemlogistik GmbH & Co. KG şi DPD Zeitfracht GmbH & Co. KG.

DPD România este activă pe piaţa locală din 2008, prin preluarea Pegasus, prima companie de livrări urbane din România, înfiinţată în 1997.

În martie 2008, GeoPost Yurtici Kargo a achiziţionat pachetul majoritar al Pegasus, acesta preluând numele DPD România.

În prezent, DPD România se număra printre primele 5 companii de curierat rapid şi coletărie din România, cu peste 500 de angajaţi (inclusiv francizele), 74 depozite şi 12 000 de colete livrate zilnic.

DPD România are o acoperire naţională în proporţie de 100% şi efectuează livrări în peste 220 de ţări din întreagă lume.

Grupul GeoPost regrupează filialele Express ale Grupului La Poste. GeoPost activează în peste 230 de ţări în numele a mai mult de 300 000 de clienţi din întreagă lume, fiind lider pe piaţă de curierat rapid şi coletărie în Franta şi pe locul al doilea în Europa.

Cele mai citite
00:04:58

În fața înaintării Rusiei, soldații ucraineni sapă pe frontul de est

Aproape de orașul estic Avdiivka, capturat recent de Rusia după o luptă aprigă de luni de zile, un regiment de sapatori ucraineni se apucă...

În timp ce Iohannis se află în Coreea de Sud, Coreea de Nord a simulat un “contraatac nuclear”

Armata din Coreea de Nord a simulat un "contraatac nuclear" împotriva Coreii de Sud, chiar în perioada în care o delegație oficială din România,...

Brățările personalizate pentru cuplu – Cadoul ideal pentru a celebra iubirea

Într-o lume plină de opțiuni când vine vorba de cadouri, brățările personalizate pentru cupluri se disting ca o alegere plină de semnificație și afecțiune....
Ultima oră
Pe aceeași temă