Adrian Mitroi (ASE): România este noul ''tigru al Europei'', cu o creștere economică de tip chinezesc

România este noul ''tigru al Europei'', fiind caracterizată de o creștere economică de tip chinezesc, a declarat, pentru Agerpres, Adrian Mitroi, profesor de finanțe comportamentale la Academia de Studii Economice (ASE).

Share

Mihai Diac 0 comentarii

Actualizat: 16.08.2017 - 13:57

România este noul ''tigru al Europei'', fiind caracterizată de o creștere economică de tip chinezesc, a declarat, pentru Agerpres, Adrian Mitroi, profesor de finanțe comportamentale la Academia de Studii Economice (ASE).

Mai mult, dacă nu ar avea cele două limitatoare - resursele umane și deficitul de infrastructură, creșterea economică a României ar fi fost de două cifre, consideră Adrian Mitroi.

''Suntem noul tigru al Europei cu creștere economică de tip chinezesc. 6% e deja o cifră care comandă foarte mult respect, pe un deficit de sub 3%, pe o creștere a creditării sub această creștere economică. Asta dovedește că resursele de creștere economică sunt stagnante, dar existente. Temporizarea nesănătoasă a investițiilor ar trebui ajutată cu acest spațiu fiscal pe care ți-l dă o creștere economică. O creștere economică peste așteptări și de o asemenea anvergură îți creează un spațiu fiscal care trebuie folosit contraciclic, adică investițional și nu prociclic, salarial. Fără cele două limitatoare de viteză de creștere economică, resurse umane și deficit de infrastructură, România probabil ar crește probabil cu două cifre. Faptul că Europa occidentală, care este competitorul nostru direct pe forță de muncă, ne aspiră în continuare tot ce avem productiv, forța de muncă, iar noi nu avem infrastructură. Avem aceste două minusuri care ne temperează creșterea economică'', a spus Mitroi.

Analistul este de părere că cinetica economică a României este acum foarte bună.

''Are întreaga lipsă de slăbiciuni pe care o cunoaștem deja, dar cinetica este favorabilă din factori interni și externi. Cei externi sunt cei care, paradoxal, îi vorbeam de acum un an de zile: efectul favorabil al Brexit-ului, care poziționează România într-un magnet și un nou tigru al Europei, exact pe flancul opus, și resetarea impusă și autoimpusă a Uniunii Europene post-Brexit sau din presiunea de la Brexit și asta ne poziționează favorabil ca și unul dintre partenerii cu atitudinea potrivită. Dacă România are ceva, acel lucru e atitudinea potrivită. Din punct de vedere al factorului intern, cinetica economică are un efect sinergic ale celor trei politici macroeconomice care sunt pro-business: fiscală, salarial-bugetară, chiar și cea monetară care este doar un pic astringentă prin stabilitatea cursului și prin costul încă ușor pozitiv al leului. Ai trei politici favorabile pro business aproape la limita de sustenabilitate'', a mai arătat profesorul ASE.

Conform datelor INS, publicate miercuri, produsul intern brut (PIB) a crescut cu 5,8% în primul semestru din acest an pe seria brută. 

Citește totul despre:

Comentarii

loading...