12.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăEconomieCompania Volkswagen intenționează să pună în vânzare un sfert din acțiuni

Compania Volkswagen intenționează să pună în vânzare un sfert din acțiuni

Volkswagen intenţionează să vândă până la 25% din afacere în cadrul listării şi să păstreze o participaţie majoritară, susţine Der Spiegel.

Săptămâna aceasta, surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat pentru Reuters că Volkswagen ar urma să-şi listeze divizia în primul trimestru din 2019.

Alte surse susţin că directorii Volkswagen analizează schimbarea structurii corporaţiei la divizia de camioane, un pas necesar pentru o eventuală listare separată la bursă. Conducerea diviziei de camioane a analizat dacă se va transforma în SE (o companie publică înregistrată în conformitate cu legislaţia UE) sau AG ( companie pe acţiuni din Germania), dar încă nu a fost luată nicio decizie, adaugă sursele.

Diviziile MAN şi Scania ale VW ar putea urma astfel o tendinţă mai amplă în rândul producătorilor auto şi furnizorilor, pentru a împărţi conglomeratul în afaceri mai specializate.

Vineri, preşedintele Volkswagen, Hans Dieter Poetsch, a afirmat că producătorul auto nu-şi va lista divizia de camioane anul acesta şi nu intenţionează să cedeze controlul acestei afaceri.

“Vrem să pregătim afacerea pentru pieţele de capital”, a explicat Poetsch, adăugând că divizia Volkswagen Trucks & Buses ar putea fi transformată în Societas Europaea – SE – o companie publică înregistrată în conformitate cu legislaţia UE.

Întrebat dacă această transformare include listarea parţială sau totală a diviziei, preşedintele Volkswagen a răspuns: “Acesta nu este un obiectiv pentru 2018. Nu intenţionăm să cedăm controlul”.

Anul trecut, VW l-a angajat pe fostul şef al diviziei de camioane a Daimler Andreas Renschler pentru a restructura operaţiunile legate de vehiculele comerciale – mărcile MAN, Scania şi VW – pentru a concura mai bine cu liderii din industrie, Daimler şi Volvo.

Recent, Andreas Renschler, care este şi membru al boardului, a dat asigurări că Volkswagen nu este presat să-şi vândă divizia de camioane pentru a obţine numerar, pe fondul scandalului emisiilor care implică costuri de miliarde de euro pentru grupul german.

Grupul german are diverse afaceri cu camioane, care includ compania germană MAN şi pe cea suedeză Scania, precum şi propriul brand de vehicule comerciale uşoare. Analiştii se aşteaptă ca unele active ale subsidiarei MAN, în valoare de aproximativ 4-5 miliarde de euro, să fie vândute, potrivit AGERPRES.

Cele mai citite

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...

Rusia – Ucraina, ziua 770: Biden vrea să trimită arme Kievului chiar de săptămâna această

Preşedintele american, Joe Biden, a afirmat că Statele Unite vor "începe să trimită arme şi echipamente în Ucraina chiar din această săptămână", după ce...

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă