13.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăEconomieCompania Blue Air își suspendă toate zborurile. Ultimele curse sunt pentru aducerea...

Compania Blue Air își suspendă toate zborurile. Ultimele curse sunt pentru aducerea românilor acasă

Această decizie a fost luată “ca urmare a decretului emis de Președintele României, care instalează starea de urgență”, precizează un comunicat transmis, marți, de compania Blue Air.

Pentru doar câteva zile, Blue Air introduce programul “Te aducem acasă”, în perioada 17 – 20 martie 2020, înainte de a supenda toate zborurile regulate. Acest program are misiunea prioritară de a ajuta repatrierea cetățenilor și a rezidenților români surprinși departe de casă de instalarea situației de urgență.

Astfel, în intervalul 17 – 20 martie 2020, Blue Air va continua să opereze un program ajustat la nivelul cererii din această perioadă, conținând un număr limitat de zboruri, al cărui obiectiv esențial este de a aduce pasagerii români acasă.

Destinațiile acoperite de programul “Te aducem acasă” includ aeroporturile operate de Blue Air care nu fac obiectul restricțiilor de călătorie impuse de autoritățile locale și unde a fost înregistrat un număr important de solicitări ale românilor care iși doresc să revină în țară.

Începând cu 21 martie 2020, toate zborurile regulate ale Blue Air vor fi suspendate până la ridicarea stării de urgență decretate în România. Blue Air va continua să opereze zboruri charter, în cazul în care există cerere suficientă pentru o anumită destinație sau la cererea expresă a unor organizații sau autorități.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 766: Doi morți într-un atac cu drone asupra regiunii Belgorod

Un atac ucrainean cu dronă a făcut doi morţi în regiunea rusă de frontieră Belgorod, în vestul ţării, a informat guvernatorul local, în această...

Rusia – Ucraina, ziua 766: Doi morți într-un atac cu drone asupra regiunii Belgorod

Un atac ucrainean cu dronă a făcut doi morţi în regiunea rusă de frontieră Belgorod, în vestul ţării, a informat guvernatorul local, în această...

Lamborghini va construi o ediție limitată a variantei Huracan

Lamborghini a prezentat o ediție specială a modelului italian, cu patru vopsele deosebite, stil camuflaj. Au fost produse doar 12 exemplare, toate fiind deja...
Ultima oră
Pe aceeași temă