4.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăEconomieCNAIR va oferi teme de masterat și doctorat pentru Universitatea de Construcții

CNAIR va oferi teme de masterat și doctorat pentru Universitatea de Construcții

Reprezentanţii Universităţii Tehnice de Construcţii Bucureşti (UTCB) prin Facultatea de Căi Ferate, Drumuri şi Poduri, şi cei ai Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) au semnat un protocol de colaborare pentru următorii cinci ani, anunță un comunicat de presă difuzat miercuri, 1 iulie.

Protocolul stabilește organizarea de masterate şi doctorate ce au la bază proiectele CNAIR, o serie de stagii de practică pentru studenţii anilor III şi IV de la UTCB, precum şi acordarea unor burse de studii lunare pentru studenți.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...
Ultima oră
Pe aceeași temă