9.8 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăEconomieCine este noul secretar de stat de la Fonduri Europene

Cine este noul secretar de stat de la Fonduri Europene

Potrivit unei decizii publicate în Monitorul Oficial, noul secretar de stat de la Ministerul Fondurilor Europene este Cezar Caleap.

El este de profesie inginer și se declară a fi un tehnocrat. Totuși, numirea ca secretar de stat s-a făcut la propunerea ALDE. 

„Prin numirea bârlãdeanului Cezar Caleap ȋn functia de secretar de stat la Ministerul Fondurilor Europene, vasluienii au câștigat o voce importantã ȋn Guvernul României”, a anunțat deputatul Daniel Olteanu, președintele filialei ALDE Vaslui.

Cezar Caleap este director executiv al Asociatiei Internaționale a Întreprinderilor Creative din Belgia (AIICB), vicepreședinte al Asociatiei profesionale pentru Excelență și Eficiență Energetică ʺZERO ENERGYʺ și manager general la Serviciul de Urgențe ȋn Construcții ʺDr. CASAʺ. Cezar Caleap este și președinte și membru fondator al SMART Cluster – o asociație pentru soluții inovative ȋn afaceri.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Armata israeliană neagă acuzațiile că ar fi îngropat cadavre ale unor palestinieni în gropi comune

Armata israeliană a negat marţi acuzaţiile palestiniene "neîntemeiate" potrivit cărora ar fi îngropat cadavre ale unor palestinieni în gropi comune în incinta unui spital...

România poate rămâne fără Noaptea Europeană a Muzeelor întrucât nu s-au rezolvat revendicările angajaților din Cultură

Federația Națională a Sindicatelor din Cultură și Presă CULTURMEDIA anunță că membrii săi nu vor participa la evenimentul intitulat "Noaptea Europeană a Muzeelor", în...

Persoanele fizice pot angaja și plăti legal personal pentru activitățile casnice

Ministerul Muncii anunță că platforma electronică destinată beneficiarilor și prestatorilor de activități casnice, care introduce un concept nou pe piața muncii, este funcțională și...
Ultima oră
Pe aceeași temă